♦ În ultimele 6 luni au urcat cu 22% pe fondul scumpirii țițeiului.OMV Petrom, cea mai mare companie listată la bursa de la București, a inițiat la finalul lunii decembrie 2020 o nouă campanie de foraj offshore în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră, urmând ca, la începutul acestui an, să înceapă forajul celei de-a doua sonde. Investiția aferentă acestei campanii este de aproximativ 32 mil. euro, potrivit datelor transmise de reprezentanții companiei.
„Marea Neagră are o importanță strategică pentru producția de gaze a României: în prezent, circa 10% din consumul anual de gaze al țării provin din această zonă“, spune Chris Veit, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Upstream.
Cele două sonde de dezvoltare sunt forate la adâncimi de peste 2.500 de metri sub fundul mării, în ape cu o adâncime de aproximativ 60 de metri.
Această campanie de foraj completează seria proiectelor de investiții demarată de companie pentru producția offshore din apele de mică adâncime din Marea Neagră.
În total, peste 500 de milioane de euro au fost investiți între 2014 și 2019, inclusiv pentru forarea a 16 noi sonde de explorare și producție și sidetrack-uri, modernizarea instalațiilor de producție și a sistemului de comprimare a gazelor.
Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969.
Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producție pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare și producție în apele de mică adâncime (blocul Istria) și operațiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (NeptunDeep).
Producția de țiței și gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2019, a reprezentat circa 17% din producția grupului în România.
0 comments :
Trimiteți un comentariu