Patru dintre cele mai mari cinci companii înființate în 2020 sunt de tip holding: se remarcă o tendință de revenire a capitalurilor din paradisuri fiscale către țările în care se derulează activitatea

Știrea a fost publicată vineri, 8 ianuarie 2021, 20:27 în categoria

Patru dintre cele mai mari cinci companii înfiinţate în 2020 sunt de tip holding: se remarcă o tendinţă de revenire a capitalurilor din paradisuri fiscale către ţările în care se derulează activitatea

Familia Azoiței (Forty Management - imobiliare), Ștefan Cherciu (Pier Holding – ferestrele QFort), Cristian Pandel (Christian Tour – agenții de turism) sau familia Popic (RMP Investment) și-au strâns anul trecut businessurile în cadrul unor firme cu activități ale holdingurilor



Companiile create de ei - Forty Management, Pier Holding, Christian Tour Holding, RMP Investment Holding -  sunt primele patru cele mai mari companii înființate în 2020 și au o valoare a capitalului social subscris între 100 mil. lei și 450 mil. lei



Dan Bădin, Deloitte: Chiar dacă România nu are încă o lege a holdingului, există tot mai multe condiții favorabile înființării unor astfel de entități, cu efect benefic pentru întreaga economie.

Patru dintre cele mai mari cinci companii înființate în 2020 după valoarea capi­talului social au ca și cod CAEN activități ale holdingurilor, con­form unei analize realizate de ZF pe baza datelor platformei Confidas.

Înființarea unor astfel de firme a de­venit o tendință din ce în ce mai vizibilă în ultimii ani în business, iar cea mai cunoscută companie de acest tip este Pavăl Holding – entitate creată în 2018 de frații Adrian și Dragoș Pavăl, acțio­nari ai Dedeman. În 2019, Pavăl Hol­ding avea un capital social de 6,6 mld. lei, iar în prezent deținerile fraților Pavăl în opt companii de pe Bursă, printre care Cemacon, Purcari, Alro sau Electrica au fost mutate pe Pavăl Holding.

„Chiar dacă România nu are încă o lege a holdingului, există tot mai multe condiții favorabile înființării unor astfel de entități, cu efect benefic pentru întreaga economie“, a explicat pentru ZF Dan Bădin, partener servicii fiscale, Deloitte România.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Miruna Diaconu

0 comments :

Trimiteți un comentariu