Paul Bălșan, director general al producătorului de mezeluri Agra’s din Alba, cu afaceri de 100 mil. lei: Sunt rezervat să fac previziuni financiare pentru 2021, luăm lucrurile gradual

Știrea a fost publicată vineri, 8 ianuarie 2021, 20:27 în categoria

Paul Bălşan, director general al producătorului de mezeluri Agra’s din Alba, cu afaceri de 100 mil. lei: Sunt rezervat să fac previziuni financiare pentru 2021, luăm lucrurile gradual Agra’s are peste 300 de angajați și procesează lunar circa 200 de tone de carne în fabrica din Oarda (Alba).

Paul Bălșan, directorul general al producătorul și distribuitorul de me­zeluri Agra’s din județul Alba, spune că efectele pandemiei de COVID-19 se simt puternic în economie, dar și în compania pe care o conduce, mai mulți angajați contactând virusul, fiind în izolare sau în carantină, iar astfel este rezervat să facă previziuni financiare pentru 2021.

„Am intrat în 2021 cu aceeași zbatere de anul trecut. Problema cea mai mare este efectul pandemiei de COVID-19 asupra economiei. HoReCa, acolo unde vindeam și noi, fiind unul dintre cele mai afectate sectoare. În plus, am avut și avem cazuri de persoane bolnave în firmă și mereu găsim soluții să suplinim colegi. (...) Sunt rezervat să fac previziuni financiare pentru 2021, luăm lucrurile gradual. Facem planuri pe termen scurt“, a spus pentru ZF Paul Bălșan.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Florentina Niţu

0 comments :

Trimiteți un comentariu