Rata sinuciderilor din Japonia a crescut în cel de-al doilea val de pandemie, în special în rândul femeilor și copiilor.
Rata sinuciderilor din iulie-octombrie a crescut cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong și de la Tokyo Metropolitan Institute of Gerontology.
„Spre deosebire de circumstanțele economice normale, această pandemie afectează în mod disproporționat sănătatea psihologică a copiilor, adolescenților și femeilor (în special gospodinelor)”, au scris autorii studiului publicat vineri în revista Nature Human Behavior, scrie Reuters.
Studiul a constatat că sinuciderile au legătură cu subvențiile guvernamentale, reducerea programului de lucru și închiderea școlilor.
Rata de sinucidere a crescut în special în rândul femeilor, deoarece pandemia prelungită dăunează industriilor în care predomină femeile și crește povara asupra mamelor care lucrează. Și violența domestică a crescut.
Studiul, bazat pe datele Ministerului Sănătății din noiembrie 2016 până în octombrie 2020, a constatat că rata sinuciderilor în rândul copiilor a crescut mult în al doilea val, corespunzător perioadei de după închiderea școlilor.
Premierul Japoniei, Yoshihide Suga, a extins, după Tokyo și trei prefecturi învecinate, starea de urgență din cauza pandemiei și la alte regiuni din țară, după creșterea numărului de cazuri. Starea de urgență a fost extinsă în alte șapte prefecturi, inclusiv Kyoto, Osaka și Fukuoka.
Sinuciderile din Japonia cresc cu 16% în al doilea val al pandemiei
Știrea a fost publicată sâmbătă, 16 ianuarie 2021, 18:52 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu