Studenții români din Marea Britanie învață de acasă de aproape un an, dar plătesc integral taxele de studiu, care pornesc de la 9.000 de lire pe an

Știrea a fost publicată luni, 11 ianuarie 2021, 21:47 în categoria

Studenţii români din Marea Britanie învaţă de acasă de aproape un an, dar plătesc integral taxele de studiu, care pornesc de la 9.000 de lire pe an ♦ Lipsa accesului la unele informații, lipsa motivației, a atenției în timpul cursurilor și a interacțiunii umane sunt minusurile pe care le menționează tinerii români implicați în programe de studiu în străinătate.

Pandemia a limitat experiența vieții de student a tinerilor din România care urmează o facultate în Marea Britanie, întrucât aceștia învață online de aproape un an de zile și nu mai au acces la toate facilitățile puse la dispoziție de uni­versități – biblioteci vaste, sisteme per­formante de învățare sau lucrul în echipă. În schimb, ti­nerii continuă să plă­tească cel puțin 9.000 de lire sterline pentru fiecare an de studiu.

„În Anglia carantina națională s-a instalat la sfârșitul lunii martie anul trecut și de la primul caz de COVID-19, facultatea mea a început să se pre­gătească pentru trecerea în mediul online. Astfel, din primăvara anului tr­e­cut nu ne-am mai pre­zentat fizic la facultate. Inițial, al doilea semestru de anul trecut trebuia să se desfășoare fizic, dar Marea Britanie este iar în carantină, așa că și ultimul meu an de facultate îl voi face tot online, de acasă“, a povestit pentru ZF  Beatrice Antoniu, studen-tă în anul al treilea la University of Westminster din Londra, pe domeniul computer science.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandra Matei

0 comments :

Trimiteți un comentariu