Unde a lovit din plin criza: Cele mai mari cinci aeroporturi din România au avut cu până la 70% mai puțin trafic în 2020 față de 2019. „Principalele rețineri de a zbura au fost din cauza modificărilor foarte dese ale programului de zbor și a lipsei informațiilor“

Știrea a fost publicată luni, 25 ianuarie 2021, 17:02 în categoria

Unde a lovit din plin criza: Cele mai mari cinci aeroporturi din România au avut cu până la 70% mai puţin trafic în 2020 faţă de 2019. „Principalele reţineri de a zbura au fost din cauza modificărilor foarte dese ale programului de zbor şi a lipsei informaţiilor“ ♦ Scăderea numărului de călători a venit ca urmare a restricțiilor impuse începând cu luna martie, când, odată cu instalarea pandemiei de Covid-19, multe țări și-au închis granițele.

Otopeni, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Sibiu, adică cele mai mari cinci aeroporturi din România, au raportat un trafic de pasageri de până la 70% mai mic anul trecut față de 2019, după cum arată datele transmise de oficialii aeroporturilor. Cel mai mare regres se vede în Timișoara, unde scăderea este de peste 70%, în vreme ce în Iași este de „numai“ 64,4%.

„Din feedbackul primit de la pasageri, principalele rețineri de a zbura cu avionul au fost din cauza modificărilor foarte dese ale programului de zbor și a lipsei informațiilor în ceea ce privește procedurile pe care trebuie să le îndeplinească, în cazul călătoriilor externe“, spun reprezentanții biroului de relații publice al aeroportului internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca.

Principalele destinații operate de pe aeroportul Cluj în anul 2020, în ordinea preferințelor pasagerilor, au fost București, Londra, Paris, Dortmund și Milano.

Tot Bucureștiul a fost primul și în rândul sosirilor și al plecărilor pe și de pe aeroportul Traian Vuia din Timișoara. Londra, Bergamo, Memmingen (Germania) și München au fost următoarele pe listă.

„Restricțiile de călătorie impuse la nivel global au afectat semnificativ transportul aerian, fapt remarcat prin reducerea numărului de zboruri și implicit a traficului de pasageri, care a scăzut în anul 2020 cu aproximativ 70,5% față de 2019. Numărul de pasageri care au tranzitat Aeroportul Internațional Timișoara se află în raport direct cu numărul de curse aeriene operate. În ciuda situației pandemice, capitala țării a rămas o destinație de interes pentru locuitorii din zona de vest a țării, aproximativ 30% din numărul total de pasageri preferând cursa internă spre/ dinspre București“, spune directorul general al aeroportului Timișoara, Dorel Grădinaru.

La Sibiu, plecările către Londra au fost în top, urmate de cele către mai multe orașe ger­­­mane (Memmingen, Dortmund, Nürn­berg, Karlsruhe, Frankfurt, München, Stut­t­gart), dar și către Madrid și Viena. Numărul total de pasageri în trafic care au trecut prin aeroportul din Sibiu a scăzut cu aproximativ 69% și include toți pasagerii înregistrați pe curse comerciale, tranzit și alte mișcări.

„S-a remarcat disponibilitatea de călătorie din partea pasagerilor din nevoi și motive personale, de sănătate sau de afaceri, însă condițiile restrictive și măsurile impuse de autorități de-a lungul anului trecut au avut un efect negativ asupra posibilității de călătorie cu avionul, pasagerii luând decizia de reprogramare a călătoriilor cu avionul sau de a călători în caz de strictă necesitate“, spu­ne Marius Ioan Gîrdea, directorul ge­neral al Aeroportului Internațional din Sibiu.

Orașul Iași are cea mai mică scădere a traficului, de 64,4% în 2020 față de 2019. Acolo, cea mai aglomerată perioadă din an a fost luna august, când 135.050 de persoane au tranzitat aerogara ieșeană.

„Traficul pe Aeroportul Iași a fost în raport cu numărul zborurilor operabile. Au fost suspendate pe o perioadă mai mare de timp curse directe spre 11 destinații externe. S-a observat o reticență din partea călătorilor de a folosi avionul în perioada pandemiei, măsurile restrictive determinând, de asemenea, un grad de încărcare a aeronavelor mai scăzut comparativ cu anul anterior“, spune Elena Troia, responsabil de marketing și comunicare la aeroportul din Iași.

Cele mai solicitate rute de acolo au fost anul trecut cele spre Londra (cursă zilnică), Bergamo, Roma, Billund (Danemarca), Paris, Dortmund și Bruxelles. Pe rute interne au operat două companii aeriene – Tarom și Blue Air –, iar trei au efectuat curse regulate internaționale – Wizz Air, Blue Air și Austrian Airlines.

În ceea ce privește aeroportul Otopeni, cel mai mare din România, acesta a fost tranzitat de doar 4,4 milioane de pasageri în 2020, în condițiile în care, cu un an în urmă, numărul se apropia de 15 milioane.

Scăderea este așadar de 70% și reflectă impactul dezastruos pe care pandemia l-a avut asupra industriei turismului. Doar în primele două luni din 2020 a avut loc o creștere a traficului de pe Otopeni, pe atunci pandemia nefiind încă la cotele alarmante la care a ajuns începând cu luna martie. Din aprilie, scăderile de trafic au ajuns și la 98% față de perioadele similare din 2019, arată o analiză ZF.

Scăderea numărului de călători a venit ca urmare a restricțiilor impuse începând cu luna martie, când, odată cu instalarea pandemiei de Covid-19, multe țări și-au închis granițele. În plus, mulți dintre oamenii care își programaseră călătorii, chiar dacă acestea nu le-au fost anulate, au ales de bunăvoie să nu mai plece, de teama contractării virusului.

Industria aviatică a fost una dintre cele mai afectate de coronavirus, călătoriile - atât de business, cât și de plăcere - fiind printre primele tăiate de pe listă atunci când pandemia a luat amploare. Companiile aeriene au fost nevoite să anuleze milioane de bilete sau să acorde vouchere pentru călătorii viitoare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina-Elena Vasiliu

0 comments :

Trimiteți un comentariu