Facebook a lansat aplicația Bars pentru rapperii aspiranți. La fel ca TikTok, aceasta le dă ocazia utilizatorilor să creeze clipuri de scurtă durată.Facebook i-a pus gând rău rivalei TikTok. Ultima aplicație lansată de compania lui Zuckerberg este pentru rapperi.
„Hai să vă spun despre această nouă aplicație. Se numește Bars. O platformă simplă pe care să creezi rime cu ușurință. Ai nevoie doar de căști, noi îți oferim beat-urile. Așa că poți să îți faci rimele tale fără să dai un ban”, se spune într-un clip de prezentare.
Bars vrea să le ofere utilizatorilor o nouă platformă pe care să-și arate talentul. Este similar TikTok: durata maximă a unui clip este de 60 de secunde. Utilizatorii pot scrie versurile, iar aplicația le sugerează rimele. Clipul poate fi apoi salvat și distribuit și pe alte rețele precum Instagram, deținută și ea de către Facebook.
Bars este a douăsprezecea aplicație lansată de Facebook în ultimele 18 luni. Toate cu un singur scop: să îmbunătățească engagementul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu