Equiliant Capital, fondul de investiții propriu al fraților Pavăl de la Dedeman a anunțat joi prima investiție, respectiv achiziția unui pachet minoritar de acțiuni în clinica Victoria cu o rețea de servicii de stomatologie și imagistică.„Suntem bucuroși că am reușit să convingem un investitor de talia Equiliant să ne vina alături pentru a dezvolta la nivel național conceptul clinicilor Victoria așa cum noi l-am gândit, în beneficiul pacienților noștri actuali și viitori. ” a declarat Daniel Dragomir, director general si fondator al Clinicilor Victoria.
Fondul de investiții dedicat companiilor mici și mijlocii din România a fost lansat la mijlocul lui 2019 și are un capital de 50 mil. de euro, investiția individuală între 3-10.000 euro.
„Noi credem că tehnologia trebuie să facă serviciile stomatologice mai accesibile, dar acest obiectiv nu poate fi atins decât pe baza unui model operațional foarte eficient și bine controlat. De aceea ne place să credem că putem contribui la democratizarea accesului la servicii stomatologice de înaltă calitate.” a mai spus Daniel Dragomir.
Clinica Victoria a fost asistată, în calitate de consultant juridic, de casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). Equiliant Capital a fost asistat de SCA Păcuraru, Iliescu, Măzăreanu, în calitate de consultant legal și TaxHouse în calitate de consultant fiscal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu