miercuri, 24 februarie 2021

Mihai Voicu, Partener ONV LAW este noul Președinte pentru Europa al rețelei juridice internaționale Legal Netlink Alliace

Mihai Voicu, Partener ONV LAW este noul Preşedinte pentru Europa  al reţelei juridice internaţionale Legal Netlink Alliace Mihai Voicu, Partener în cadrul Societății de Avocați ONV LAW, a fost ales Președinte pentru Europa al rețelei juridice globale Legal Netlink Alliance (LNA), ce reunește 95 de societăți independente și peste 1.500 de avocați din toată lumea.

Mihai Voicu coordonează divizia Business Law (Corporate, Drept Comercial, Fuziuni și Achiziții, Fiscalitate, Insolvență și Dreptul Muncii) în cadrul ONV LAW, iar anterior a deținut alte două mandate de Vicepreședinte în cadrul Legal Netlink Alliance.

Prezenta numire este o confirmare a angajamentului ONV LAW față de Legal Netlink Alliance, a calității serviciilor noastre juridice și a implicării susținute în cadrul organizatiei, în care suntem membri încă din 2009. Alături de companiile membre LNA, societăți de avocați independente din toată lumea, care acoperă întreg spectrul de servicii juridice comerciale, ONV LAW a asistat cu succes un numar de peste 150 de clienți multinaționali până în prezent,” declară Mihai Voicu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu