Compania aeriană națională a Cehiei Czech Airlines, profund afectată de criza coronavirusului și căreia i s-a refuzat un pachet de susținere de stat de 42 milioane de euro solicitat de proprietarul acesteia, Smartwings, la începutul acestei luni, intenționează să-și demită și restul de 430 de angajați, relatează Euractiv.Deși unele legături de zbor au fost restabilite în timpul verii, iar Czech Airlines a reușit să vândă mai multe avioane și să obțină amânarea unor datorii, moratoriul de urgență solicitat de Smartwings în august 2020 va expira în weekend.
Împreună cu pachetul de salvare, Smartwings a dorit ca guvernul să creeze un program de susținere pentru Czech Airlines cum se întâmplă în cazul altor sectoare ale economiei grav afectate de pandemie. Guvernul ceh a refuzat însă.
Se pare astfel că firma fondată în 1923 se apropie de sfârșit. Czech Airlines este a cincea cea mai veche companie aeriană din lume, notează Czech Radio. Aceasta este deținută de conglomeratul low-cost Smartwings din 2018. Prima fază a pandemiei de coronavirus a prins com-pania în plină restructurare a flotei sale, iar interdicțiile de călătorie care au urmat în primăvara trecută au afectat-o puternic.
Nu se știe la cât se ridică de fapt datoriile Smartwings și Czech Airlines. Acestea sunt probabil considerabile având în vedere că numărul pasagerilor a scăzut cu 80% la 1,8 milioane anul trecut. În 2019, compania a fost afectată negativ și de reținerea la sol a aparatelor de zbor Boeing 737 Max.
Karel Havlicek, ministrul ceh al industriei și comerțului, a declarat că guvernul nu pregătește niciun fel de susținere pentru Smartwings.
CSA a înregistrat o pierdere de aproximativ 1,5 miliarde de coroane (60 milioane de euro) anul trecut. În plus, compania nu dispune de o firmă de leasing care să o susțină Smartwings și CSA au 2.500 de angajați în Cehia, potrivit Prague Morning.
În 2014, compania anunța deja disponibilizări și reduceri de costuri pe fondul competiției venite din partea companiilor aeriene low-cost. CSA anunța atunci disponibilizarea unei treimi din angajați ca parte a unei restructurări accelerate și de o scădere a cererii exacerbate de conflictul dintre Ucraina și Rusia, potrivit Reuters.
CSA se afla atunci în proces de vânzare de active și restrângere a flotei în încercarea recuperării pierderilor generate continuu de la eșecul unui plan de expansiune lansat cu zece ani mai devreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu