BioNTech va livra pe parcursul celui de-al doilea trimestru al anului încă 75 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, a declarat Sierk Poetting, directorul financiar al companiei, conform Euronews.Concernul americano-german intenționează să mărească numărul de livrări din UE începând cu data de 15 februarie și să atingă „numărul de doze promise pentru primul trimestru”, urmând să distribuie de-a lungul Uniunii încă „75 de milioane de doze până la sfârșitul lui T2”.
Ursula von der Leyen, șeful Comisiei Europene, a anunțat că cele 75 de milioane de doze aduc totalul pentru 2021 la 600 de milioane.
Programul de imunizare din UE a fost aspru criticat din cauza numărului mic de vaccinuri valabile până în acest moment. Pfizer/BioNTech au declarat luna trecută că livrările către cele 27 de țări ale Uniunii vor fi amânate în urma unor probleme de producție.
Rata de vaccinare din blocul comunitar este cu mult în spatele Marii Britanii, Israelului și Statelor Unite. Totuși, Pfizer și BioNTech au spus luni că „modificările proceselor de producție din cadrul fabricii din Puurs, Belgia au fost completate cu succes”. Cele două companii plănuiesc să producă două miliarde de doze în 2021, de la o estimare inițială de 1,3 miliarde.
Von der Leyen a mai declarat că grupul anglo-suedez AstraZeneca/Universitatea Oxford va livra încă 9 milioane de doze în primul trimestru al anului, ducând totalul pentru perioada ianuarie-martie la 40 de milioane.
UE trebuia să primească până la sfârșitul lunii martie aproximativ 80 de milioane de doze produse de AstraZeneca, însă numărul a fost redus săptămânile trecute la 31 de milioane.
0 comments :
Trimiteți un comentariu