vineri, 26 februarie 2021

Raport Erste Group: Economia României va crește cu 4,2% în 2021. Bernd Spalt, CEO: Ne așteptăm la o revenire categorică a economiilor din regiune anul acesta, și, odată cu aceasta, la o schimbare de semn, de la minus la plus

Raport Erste Group: Economia României va creşte cu 4,2% în 2021. Bernd Spalt, CEO: Ne aşteptăm la o revenire categorică a economiilor din regiune anul acesta, şi, odată cu aceasta, la o schimbare de semn, de la minus la plus Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, a publicat vineri un raport privind evoluția economiilor țărilor din Europa Centrală și de Est (ECE) în care estimează pentru România un avans de 4,2% al PIB la finalul anului.

Cele mai puternice creșteri ale PIB din regiune sunt așteptate în Ungaria, plus 5,5% și Serbia, plus 5,0%. Și economiile Croației și Slovaciei ar urma să crească cu peste 4%, urmate îndeaproape de Republica Cehă, cu o creștere prognozată de 3,9%.

“Dinamica PIB-ului înregistrată în ultimul trimestru al anului 2020 în unele țări din ECE oferă motive de optimism: economiile Ungariei, Slovaciei și României au înregistrat o creștere neașteptată în trimestrul al patrulea din 2020 comparativ cu trimestrul precedent, în ciuda impactului negativ al măsurilor de carantină în țările respective”, notează raportul Erste.

La fel de încrezător cu privire la evoluția economiilor din Europa Centrală și de Est de anul acesta este și  Bernd Spalt, CEO al Erste Group.

“Ne așteptăm la o revenire categorică a economiilor din regiune anul acesta, și, odată cu aceasta, la o schimbare de semn, de la minus la plus”

Pe baza acestor prognoze economice, Erste Group se așteaptă să obțină un rezultat financiar mai bun în 2021. „Vom vedea, de asemenea, o schimbare clară în dinamica evoluției profiturilor noastre”, a spus Bernd Spalt, CEO al Erste Group.

Profitul net al Grupului a scăzut cu 46,7%, la 783 milioane de euro în 2020, pe fondul constituirii de provizioane pentru acoperirea unui risc ridicat, dar este de așteptat să crească din nou în 2021.

Șeful Erste Group nu anticipează un „val de insolvențe” în economiile din regiune, așa cum se menționează adesea: „Semnalele pe care le vedem acum, când moratoriile se apropie de final, tind să fie pozitive. Încheierea programelor de ajutor de stat va duce, desigur, la insolvențe, dar numai ca un efect întârziat al anilor precedenți”.

Pe baza previziunilor interne, Erste Group se așteaptă anul acesta la o creștere atât în ceea ce privește volumul creditelor, cât și în venitul net din comisioane obținut din administrarea de active, servicii de brokeraj pe piața de capital și brokeraj de asigurări. Prin urmare, în pofida ratelor negative ale dobânzii în zona euro, banca se poate aștepta la un profit operațional în creștere. În plus, estimează costuri de risc mai scăzute în 2021.

Per total, Erste Group își propune să își îmbunătățească profitul net anul acesta.

„Revenirea economică ne va oferi ocazia de a contribui și la o transformare ecologică și de a facilita progrese semnificative în digitalizare”, adaugă Bernd Spalt.

Uniunea Europeană va investi sume importante din fondul său de redresare în valoare de peste 700 de miliarde de euro în proiecte ecologice și digitale. „Ca bancă, vrem să sprijinim această transformare. Ne considerăm parteneri ai companiilor și economiilor din regiunea noastră. De aceea, creșterea noastră va avea la bază în primul rând  sustenabilitatea", concluzionează Bernd Spalt.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu