În luna decembrie 2020, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 4,9%, cu 0,2 puncte mai mică decât cea din luna precedentă, a anunțat luni Institutul Național de Statistică (INS).Potrivit INS, numărul estimat al șomerilor pentru luna decembrie 2020 a fost de 450 de mii de persoane, în scădere față de luna precedentă, când a fost de 462 de mii de persoane, dar în creștere față de aceeași lună a anului anterior (366 de mii de persoane).
Pentru persoanele adulte, cu vârste cuprinse între 25și 74 de ani, rata șomajului a fost estimată la 4,0% pentru luna decembrie 2020, fiind de 4,1% în cazul bărbaților și de 3,8% în cel al femeilor.
Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,1% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna decembrie 2020, a mai transmis INS.
Premierul Florin Cîțu susține, referitor la aceste date, că Guvernul a reușit anul trecut să stabilizeze economia și să reducă impactul crizei asupra economiei.
„În 2020 economia globală a fost lovită de cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. România nu a fost ocolită. Am luat măsurile economice cele mai bune, deși România pornea cu un handicap enorm: 8 ani de guvernare socialistă. Totuși, am reușit să stabilizăm economia și să reducem la maxim impactul crizei asupra economiei noastre. Anul trecut am stabilizat economia. Anul acesta reparăm ce au distrus socialiștii”, a scris luni dimineața pe Facebook șeful Guvernului.
0 comments :
Trimiteți un comentariu