De fiecare dată când Italia deraiază există aceeași soluție: aducerea unui tehnocrat, ca Mario Draghi. Însă numirea fostului șef al Băncii Centrale Europene (BCE) este doar cea mai recentă de acest fel din istoria țării.Acesta este modul în care ne putem da seama cât de rea este situația în Italia, fie din cauza faptului că finanțele țării sunt răvășite iar piețele de titluri de stat se panichează, fie din cauza unei crize politice generată de partide, potrivit Bloomberg. Este un mod ciudat de funcționare pentru o democrație vestică, mai ales dacă ținem cont de faptul că omul adus să formeze guvernul nu a fost ales de populație.
Cu toate acestea, motivele pentru care țara procedează în acest fel sunt înscrise chiar în istoria ei. Părinții fondatori ai constituției italiene postbelice au vrut să se asigure că sistemul parlamentar din Italia este complet protejat în fața amenințării dictaturii.
De aceea, șeful statului – un rol mai mult ceremonial în vremuri normale – devine de importanță critică într-o criză. Când nu mai există o cale de ieșire iar alegerile electorale sunt prea riscante, el poate decide să numească un expert.
Mario Draghi a acceptat provocarea și a declarat că „este un moment dificil”.
„Este o modalitate de scăpare atunci când sistemul se defectează”, a declarat Stefano Silvestri, analist politic și consilier guvernamental pentru guvernul condus de Lamberto Dini în anii 90.
Astfel, odată cu aducerea lui Draghi, este a patra oară în trei decenii când un tehnocrat este numit la conducere pentru a repara țara. De obicei, o astfel de numire vine ca o veste bună atât pentru investitori, cât și pentru populație.
De obicei, aceste guverne tehnocrate au la dispoziție un an sau doi pentru a lua toate deciziile nepopulare pe care un politician popular nu ar vrea să le ia, iar când treaba acestuia este finalizată, populația se îndreaptă către urnele de vot.
În cazul lui Draghi, dacă va reuși să negocieze sprijinul de care are nevoie din partea unui parlament fragmentat, mandatul lui nu este de a tăia, ci de a construi. De partea lui stau fonduri disponibile în valoare de 209 miliarde de euro din planul de revenire economică al Uniunii Europene.
Italienii nu au deloc amintiri plăcute de la ultimul guvern tehnocrat, care a fost condus de Mario Monti, profesor de economie și fost comisar european. El a adus creșteri de taxe și o reformă a pensiilor care nu a fost mulțumitoare pentru populație.
„Austeritatea lui Monti a dus la explozia unor partide populiste precum Mișcarea Celor 5 Stele, cimentând nemulțumirile față de experți, considerați a fi parte din elita privilegiată”, explică Sofia Ventura, profesor de științe politice în cadrul Universității din Bologna.
Obiceiul de a aduce tehnocrați la putere a început după ce întreaga clasă politică a fost măturată de scandaluri de corupție în anii 90. Atunci, fostul bancher central Carlo Azeglio Ciampi a preluat conducerea pentru a stabiliza situația.
S-a întâmplat din nou în 1995, după căderea primului guvern al lui Silvio Berlusconi. Atunci Lamberto Dini a preluat conducerea, el fiind economist cu experiență în Banca Italiei.
Banca centrală a Italiei a produs cei mai mulți politicieni tehnocrați, inclusiv Mario Draghi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu