duminică, 28 februarie 2021

Vaccinul Johnson&Johnson a fost aprobat oficial în Statele Unite ale Americii

Vaccinul Johnson&Johnson a fost aprobat oficial în Statele Unite ale Americii Vaccinul de la Johnson&Johnson;, primul vaccin din lume care va fi administrat printr-o singură doză, a fost aprobat în regim de urgență de FDA în Statele Unite ale Americii.

Compania Johnson&Johnson; va livra 20 de milioane de doze de ser până la sfârșitul lunii martie.

„Sunt vești foarte bune. Asta înseamnă că avem oportunitatea să imunizăm și mai mulți oameni cât mai repede posibil împotriva acestei pandemii cumplite”, a declarat, sâmbătă, Francis Collins, director al Institutului Național de Sănătate Publică din SUA.

Doctorul Collins spune că vaccinul a fost realizat după standarde extrem de ridicate de siguranță, într-un timp foarte scurt. Așa că, oamenii ar trebui să aibă mare încredere în vaccinare.

„Am avut două vaccinuri cu autorizații de urgență și acum avem trei. Cred că ideea de bază ar fi, indiferent de vaccinul care ți se oferă, să îl iei. Sunt toate foarte bune. Și cel mai important pe care putem să îl facem acum este să ne vaccinăm”, a mai spus specialistul.

Conform testelor clinice efectuate până acum, s-a dovedit că vaccinul a avut o eficiență de 86% în SUA și de 82% în Africa de Sud.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu