Afaceri de la zero. Povestea unui hobby început în perioada pandemiei și care acum se transformă într-o afacere cu acte-n regulă

Știrea a fost publicată sâmbătă, 13 martie 2021, 23:37 în categoria

Afaceri de la zero. Povestea unui hobby început în perioada pandemiei şi care acum se transformă într-o afacere cu acte-n regulă Sunt mici și se lipesc acolo unde este mai mare nevoie de ele, de o gură de oxigen și de o pată de culoare. Poartă numele Ierbar, adică un start-up românesc proaspăt ca plantele pe care le promovează, lansat în ianuarie 2021. A început ca un hobby în perioada pandemiei și continuă acum ca o afacere cu acte-n regulă.

Radu Firicel este sculptor și el este cel care a creat o serie de minighivece pentru plantele sale, fără să se gândească neapărat la o afacere. George Axinte este antreprenor, așa că nu a fost greu să remarce potențialul acestei idei și să construiască un brand în jurul ei. „Anul 2021 este un an de test din toate punctele de vedere.

Vom încerca să punem în practică cât mai multe idei. În același timp, vom fi atenți la feedbackul clienților, pentru a crea un produs unic și funcțional. Pe primul plan se află obiectivul de a deveni cât mai vizibili pentru potențialii noștri clienți și avem în plan eficientizarea ratei de conversie. Pe planul următor, se situează colaborarea cu alți manufacturieri, pentru a susține piața locală de hand-craft”, spun cei doi antreprenori. Ierbar este un proiect care completează altele din portofoliul celor doi, George Axinte fiind și cofondator al companiei Bionativ, care deține lanțul de magazine naturiste Remediu, dar și asociat al brandului apicol românesc Albeena. Ierbar continuă astfel seria de proiecte cu și despre natură.

„Ierbar este gândit ca fiind un cadou facil, ce se asamblează în trei pași: primești cadoul, transplantezi plantele în ghivece, le fixezi pe frigider (sau pe orice suprafață metalică) și te bucuri de noii tăi companioni. Se adresează oricărui iubitor de plante, de frumos, pentru cei dragi sau pentru tine”, mai spun Radu Firicel și George Axinte. Investiția inițială pentru Ierbar a fost de aproximativ 10.000 de euro, bani care au mers către site, plante, ambalaje și materii prime.

Mini-ghivecele sunt produse în România de Radu Firicel, iar plantele sunt importate. „Alegem plante rezistente și ușor de întreținut – suculente și aeriene – pentru a crea o experiență unică clienților atunci când primesc cadoul Ierbar. Astfel, cadoul Ierbar se remarcă printr-un design simplu, curat, ușor de integrat în casele moderne, care te ajută să conturezi un colț verde. Comercializăm către clienți prin intermediul Ierbar.ro și prin intermediul platformelor de socializare.”

Citiți continuarea pe www.businessmagazin.ro



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina-Elena Vasiliu

0 comments :

Trimiteți un comentariu