Antonio Eram, Netopia: După ce primim licența de la BNR, în 3-4 luni, țintim lansarea unor servicii noi, care să schimbe peisajul în piața financiar-bancară

Știrea a fost publicată luni, 15 martie 2021, 14:22 în categoria

Antonio Eram, Netopia: După ce primim licenţa de la BNR, în 3-4 luni, ţintim lansarea unor servicii noi, care să schimbe peisajul în piaţa financiar-bancară Până la listarea la Bursă, care ar putea avea loc anul viitor, Netopia nu exclude atragerea unui investitor alături de care să-și accelereze dezvoltarea.

Procesatorul de plăți Netopia Ventures, fondat de Antonio Eram, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din industria locală de tehnologie, a aplicat și estimează că va primi în următoarele 3-4 luni o licență din partea Băncii Naționale a României (BNR), ceea ce îi va permite să lanseze noi produse financiare pe piață.

„De la momentul emiterii și operării sub această licență vor exista multe servicii noi pe care le vom pune pe piață –  servicii financiare sau de plată, care credem că vor schimba puțin peisajul financiar - bancar din România. Practic, avem nevoie de această licență pentru a ne desfășura în continuare activitatea, dar această licență ne dă voie să oferim și alte servicii, precum inițieri de plată, deschideri de conturi pentru comercianți și persoane fizice”, a spus pentru ZF Antonio Eram, fondator al Netopia.



0 comments :

Trimiteți un comentariu