Azerii de la Socar deschid două benzinării în Ialomița și Brăila și ajung la 63 de stații de carburanți în România. Compania a investit peste 64 mil. euro în zece ani de prezență pe piața locală

Știrea a fost publicată vineri, 19 martie 2021, 15:02 în categoria

Azerii de la Socar deschid două benzinării în Ialomiţa şi Brăila şi ajung la 63 de staţii de carburanţi în România. Compania a investit peste 64 mil. euro în zece ani de prezenţă pe piaţa locală Socar Petroleum, compania petrolieră de stat a Azerbaidjanului, a deschis două benzinării în județele Ialomița și Brăila, rețeaua operatorului ajungând în prezent la 63 de stații de carburanți pe plan local.

Cele două benzinării sunt situate pe șoseaua Bucuresti - Constanta, nr 14 (DN 2A), orașul Slobozia și pe DN 22B km 4 +200 între Brăila și Galați.

“Clienții pot beneficia de serviciile de achiziție roviniete si peaj (trecere pod Fetești), terminal de plăți facturi, utilități, reîncărcări cartele telefonice”, menționează un comunicat al com­paniei.

Rețeaua de stații de alimentare Socar din România aco­peră 25 de județe, prin­tre care Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Bihor, Bistrița, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiș, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad, Hunedoara, Sibiu, Argeș, București, Brașov, Dambovița, Satu-Mare, Dolj, Brăila, Gorj și Ialomița.

Socar a derulat in­vestiții de peste 64 de milioane de euro de la venirea pe piața lo­cală, în 2011, și a creat aproximativ 725 de locuri de muncă.

Compania petrolieră de stat a Azerbaidjanului are activități în mai multe sectoare, printre care explorarea câmpurilor de gaze și petrol, producția, procesarea și transportul de petrol, gaze și condensat.

De asemenea, societatea comercializează produse petroliere și petrochimice atât în țară, cât și pe piețe internaționale. În România, Socar este unul dintre cele mai mari businessuri din industria petrolieră.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu