Producătorul german de automobile Volkswagen va elimina aproape 5.000 de locuri de muncă pentru a genera finanțări privind investițiile în vehicule electrice și alte tehnologii de ultimă generație, scrie Deutsche Welle.Grupul cu sediul în Wolfsburg plănuiește să își concentreze atenția asupra proiectelor e-mobility, mașinilor hibride și tehnologiilor dedicate automobilelor autonome.
Scăderea forței de muncă face parte din eforturile companiei de a-și recâștiga titlul de cel mai mare producător auto la nivel global, pe măsură ce VW intră în era vehiculelor cu propulsie electrică. Firma a vândut 9,3 milioane de vehicule în 2020.
Toyota a urcat anul trecut pe primul loc, vânzând 9,5 milioane de unități.
VW intenționează să le ofere angajaților mai în vârstă programe de pensionare anticipată sau parțială, ca parte a unui acord cu sindicatele germane. Ziarul
Handlesblatt
a raportat că planurile vor costa aproximativ 500 de milioane de euro.
Totodată, gigantul a extins procesele de înghețare a angajărilor până la finalul anului, după ce termenul fusese plasat inițial la sfârșitul T1/2021.
Autoritățile Uniunii Europene au lansat un nou set de obiective pentru emisiile de carbon care vor forța VW să crească proporția de mașini electrice și hibride din piața europeană la 60% până în 2030. Ultimul target ajungea la 40%.
Astfel, producătorii auto încep să dezvolte tehnologii cu emisii reduse de carbon și pentru modelele mai puțin cunoscute, unde marjele de profit sunt, de obicei, mai mici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu