Mai bine de 20% din veniturile celor mai bogați americani nu sunt raportate la Fiscul american (IRS), potrivit unui nou studiu citat de Bloomberg, care arată că evaziunea fiscală din Statele Unite este la un nivel mult mai ridicat decât se estima anterior.
Procedurile de audit realizate aleatoriu sunt utile pentru a detecta o parte din evaziunea fiscală, însă studiul arată că IRS ratează cu ușurință venituri ascunse în moduri puțin mai sofisticate, adică în businessuri private sau în structuri offshore.
Colectarea taxelor neplătite de cei mai bogați 1% dintre americani ar putea spori veniturile colectate din taxe cu 175 de miliarde de dolari pe an.
„Punem accent pe faptul că estimările ar putea fi conservatoare în ceea ce privește evaziunea fiscală”, notează autorii studiului.
În timp ce forme de venit precum salariile sunt verificate ușor de Fiscul american, altele precum profiturile businessurilor private sau parteneriatele de investiții structurate mai complex sunt mai greu de urmărit.
Evaziunea fiscală a celor bogați înseamnă că inegalitatea ar putea fi chiar mai acerbă decât au estimat cercetătorii până în acest moment, au concluzionat autorii studiului.
Studiul a fost condus de doi cercetători ai Fiscului – John Guyton și Patrok Langetieg – alături de trei profesori de la London School of Economics, Carnegie Mellon University, respectiv University of California.
Autorii au propus ca Fiscul să utilizeze „instrumente suplimentare pentru a combate evaziunea fiscală pe veniturile foarte mari”.
Evaziune fiscală: Cei mai bogați 1% dintre americani își ascund de Fisc cel puțin o cincime din venituri
Știrea a fost publicată marți, 23 martie 2021, 14:02 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu