luni, 1 martie 2021

Grupul Bittnet a încheiat 2020 cu venituri de 108 mil.lei, în creștere cu 9%, și a trecut pe profit, după pierderi în 2019

Grupul Bittnet a încheiat 2020 cu venituri de 108 mil.lei, în creştere cu 9%, şi a trecut pe profit, după pierderi în 2019 Bittnet (BNET), grup de companii de IT listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, a raportat venituri consolidate de 108,6 milioane de lei în 2020, în creștere cu 9%, și un profit operațional de 4,3 milioane lei, o creștere de 400% față de 2019.

Grupul a încheiat 2020 cu un profit net de 52.579 lei, față de o piedere de 2,6 milioane lei în 2019.

„Așa cum podurile sunt supuse unor teste extreme de rezistență înainte de inaugurare, așa a fost și anul 2020 pentru Bittnet Group - o sumă de teste de rezistență. Mă bucur că am trecut cu bine aceste teste iar Grupul nostru este acum mai solid financiar și operațional, și pregătit pentru un nou ciclu de creștere accelerată, adaptat la noua realitate de business, la noile provocări și oportunități de piață locale dar și internaționale Într-un an provocator, am reușit să ne îmbunătățim toți indicatorii, revenind pe profit. În 2020, am generat afaceri de 140 milioane de lei, dar blocajele internaționale cauzate de pandemia de COVID-19, precum și alegerile din decembrie din țara noastră au generat întârzieri în finalizarea proiectelor câștigate. Însă, ne așteptăm ca aceste întârzieri să aibă un efect suplimentar pozitiv asupra rezultatelor noastre din 2021”, a declarat Mihai Logofătu, CEO și cofondator Bittnet Group.

Grupul Bittnet a realizat un cashflow operațional de peste 8 milioane lei, care, combinat cu accesul la piața de capital, a permis efectuarea de investiții în dezvoltarea Grupului.

În 2020 Bittnet Group a realizat investiții în valoare de peste 10 milioane lei în Equatorial Gaming, The eLearning Company și Softbinator.

Divizia de Tehnologie a Bittnet Group, care include Dendrio și Elian, a înregistrat venituri de 96,6 milioane de lei, o creștere de peste 11%. Marja brută a crescut cu 33%, iar divizia a încheiat anul 2020 cu o creștere de peste 4 milioane lei a profitului operațional, ajungând la 2,5 milioane lei.

Activitatea Diviziei de Educație, reprezentată de Bittnet Training și Equatorial, a fost afectată de reducerile sau înghețarea bugetului pentru training. Prin urmare, veniturile au scăzut cu 6% față de 2019. Cu toate acestea, Grupul a încheiat anul cu un profit operațional de 4.3 milioane lei.

Capitalizarea de piață a BNET s-a apreciat cu 22% în cursul anului 2020, ajungând la 159 milioane de lei. Pe tot parcursul anului 2020, aproximativ 40% din free-float-ul Bittnet a fost tranzacționat activ de către investitori.

Bursa de Valori București a inclus acțiunile BNET în indicii BET-XT, BET-XT-TR, BET-BK și BETPlus. Începând cu 22 martie 2021, acțiunile BNET vor fi, de asemenea, incluse în doi indici globali: FTSE Global Micro-Cap și FTSE Total-Cap.

"Într-un an dificil în care indicele BET-XT a înregistrat un declin de 4%, acționarii Bittnet au înregistrat o rentabilitate de 22%, fără a lua în considerare randamentul suplimentar înregistrat de investitorii care au participat la majorarea de capital din martie anul trecut. Avem un plan clar pentru 2021 în ceea ce privește activitatea noastră pe piața de capital - urmează o ofertă publică de acțiuni preferențiale Bittnet, care ne va permite să eliminăm costurile de finanțare și să creștem semnificativ marja de profit, fără a dilua drepturile de vot ale acționarilor existenți. Pe lângă recenta noastră includere în indicii FTSE, vedem anul 2021 ca pe un an de transformare a prezenței noastre pe piața de capital din România", a declarat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.

Potrivit bugetului preliminar pentru anul 2021, Bittnet își propune o cifră de afaceri consolidată de 157 milioane de lei și un profit brut de 12,8 milioane lei. Aceste estimări includ rezultatele generate de companiile care s-au alăturat grupului în 2020.

Începând cu 2021, Divizia de Educație a Grupului Bittnet este formată din Bittnet Training, Equatorial Gaming, the eLearning Company iar Divizia de Tehnologie are în componență Dendrio Solutions, Elian Solutions și Softbinator Technologies.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu