♦ Producătorii industriali din zona euro raportează cea mai rapidă creștere a costurilor de producție din ultimii zece ani în condițiile în care pandemia perturbă lanțurile de aprovizionare, scrie Bloomberg ♦ În economiile emergente, unde oamenii au acces la alimente mai apropiate de stadiul lor natural, iar prețurile oscilează rapid, gospodăriile se confruntă deja cu problema scumpirilor.Fabricile industriale din zona euro raportează cea mai accelerată creștere a costurilor din ultimul deceniu, în timp ce exportatorii chinezi se plâng de scumpirea transportului și, mai rău, că nu mai au cu ce să-și expedieze la timp produsele cu vaporul. Peste toate acestea se suprapune o majorare a prețurilor alimentelor la nivel mondial mai rapidă decât inflația și veniturile.
Pe de o parte, analiștii spun că impactul scumpirilor se va simți cel mai dureros în economiile emergente, dar pe de alta băncile centrale ale economiilor dezvoltate sunt fericite să vadă în sfârșit inflația, până acum un pește mult prea alunecos pentru ele pentru a-l prinde, cum sare în sus. Unele se pregătesc deja să lase creșterile de prețuri să le depășească țintele.
Producătorii industriali din zona euro raportează cea mai rapidă creștere a costurilor de producție din ultimii zece ani în condițiile în care pandemia perturbă lanțurile de aprovizionare, scrie Bloomberg.
De asemenea, fabricile împart cel puțin o parte din povară clienților, semn că se așteaptă ca aceste probleme să persiste. Creșterea cererii pentru bunuri, și mai ales pentru produse folositoare în vremuri de carantină, se lovește de efectele restricțiilor impuse pentru încetinirea răspândirii pandemiei. Spre exemplu, containerele expediate cu produse din China nu mai pot fi trimise înapoi la timp, în parte din cauza lipsei personalului în porturi. Aceste lucruri fac ca prețurile materiilor prime și componentelor să urce, arată un sondaj al IHS Markit.
În lumea emergentă, creșterea prețurilor alimentelor doare cel mai tare. Spre exemplu, în Indonezia tofu este cu 30% mai scump decât era în decembrie. În Brazilia, prețurile boabelor de fasole au crescut cu 54% față de nivelurile din ianuarie anul trecut. Iar în Rusia, zahărul s-a scumpit cu 61% față de acum un an.
Piețele emergente simt impactul exploziei prețurilor materiilor prime, de la resurse naturale precum petrolul și cuprul la cereale, propulsate în sus de așteptările piețelor că economia mondială se îndreaptă spre o revenire „sălbătică“ în stilul anilor 1920 și că băncile centrale vor menține politicile monetare ultralaxe.
Nici consumatorii din lumea dezvoltată nu vor fi imuni deoarece companiile vor rămâne fără modalități de a ține costurile jos.
„Oamenii vor trebui să se obișnuiască să plătească mai mult pentru mâncare“, spune Sylvain Charlebois, directorul Agri-Food Analytics Lab al Universității Dalhousie, Canada. „Și lucrurile nu vor face decât să se înrăutățească de-acum încolo.“ Prețurile alimentelor la nivel global au atins în ianuarie cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani și nu este probabil să o ia în jos prea curând. Vremea nefavorabilă, creșterea cererii și lanțurile de aprovizionare internaționale perturbate de pandemie vor împiedica aceasta.
În lumea dezvoltată, scumpirile s-ar putea să nu devină evidente imediat. În loc să majoreze prețurile, retailerii ar putea renunța la promoții. De asemenea, ar putea să apară ceea ceea ce este cunoscut ca „shrinkflation“, situația în care prețurile nu se schimbă, însă este redusă mărimea sau greutatea produsului.
În economiile emergente, unde oamenii au acces la alimente mai apropiate de stadiul lor natural, iar prețurile oscilează rapid, gospodăriile se confruntă deja cu problema scumpirilor. De aceea, în unele state precum Rusia conducătorii au luat măsuri pentru stoparea creșterii prețurilor cum ar fi restricții de export și plafoane impuse retailerilor. În unele țări bogate, guvernele se concentrează acum mai mult pe autosuficiență decât pe controlul prețurilor. Franța, spre exemplu, intenționează să majoreze producția de plante bogate în proteine pentru diminuarea dependenței de importurile de soia. Singapore a devenit primul stat care aprobă vânzarea de carne creată în laborator.
În schimb, băncile centrale își văd un vis implinit după un deceniu de așteptare: accelerarea inflației, când înainte de pandemie se vorbea despre pericolul deflației. De aceea, în zona euro, SUA și Japonia șefii sistemelor financiare au toate motivele pentru a ține deschise robinetele monetare posibil încă câțiva ani de-acum încolo, notează Reuters.
Principala lor preocupare nu mai este inflația, ci crearea și păstrarea locurilor de muncă în economie. În zona euro, rata șomajului este ținută jos artificial prin finanțarea salariilor de către guverne. Aici, Banca Centrală Europeană probabil că va mări stimulentele economice, păstrând reduse prețurile creditării și ignorându-i pe cei speriați de inflație cel puțin până când creșterea economică revine la nivelurile de dinainte de pandemie.
Cei care avertizează asupra inflației spun că odată ce economiile se redeschid, stimulentele masive guvernamentale se vor combina cu explozia cererii din partea consumatorilor dezlănțuind asupra prețurilor presiuni alimentate de cheltuieli nemaivăzute de decenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu