Cash-ul din economie a urcat în ianuarie 2021 până la un maxim istoric de aproximativ 90,3 mld. lei, după o creștere de 21,5% comparativ cu nivelul din ianuarie 2020, după cum reiese din datele centralizate de Banca Națională.În termeni nominali, circa 16 mld. lei au intrat în economie în ultimul an.
Față de nivelul din decembrie 2020, numerarul în circulație s-a majorat în ianuarie 2021 cu 2,1 mld. lei, respectiv cu 2,4%, după ce în decembrie avansase cu doar 0,2% față de noiembrie.
Criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19, care a răspândit panică și turbulențe la nivel internațional, a generat tensiuni și în domeniul monetar, bancar și financiar, cu retrageri mari de numerar de la bănci, salturi ale dobânzilor sau instabilitate a cursurilor de schimb.
Preferința pentru lichiditate este specifică perioadelor de criză.
În raport cu volumul depozitelor în lei doar pe segmentul populației, numerarul în circulație reprezenta în ianuarie 2021 mai mult de jumătate, respectiv 58,9%.
Dacă luăm în calcul atât depozitele populației în lei, cât și pe cele în euro, numerarul este de circa trei ori mai mic.
Ponderea numerarului în PIB a urcat de la circa 4,5% în 2008 la aproximativ 8,5% din PIB în 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu