China vizează o rată de creștere economică de peste 6% în 2021, după ce a ratat obiectivul anul trecut, anunță BBC.Premierul chinez Li Keqiang a anunțat ținta vineri, la deschiderea Congresului Național Popular din acest an.
Ținta marchează revenirea la o creștere puternică, după ce pandemia Covid-19 a afectat a doua cea mai mare economie a lumii.
Deși economia Chinei a crescut anul trecut, aceasta a fost de 2,3%, cel mai slab rezultat din ultimele decenii.
Noua țintă evidențiază revenirea puternică a economiei chineze după ce restricțiile impuse de pandemie a dus la o contracție bruscă de 6,8% în primul trimestru al anului 2020.
Economia a câștigat în a doua jumătate a anului 2020, iar China a fost singura economie mondială majoră care a înregistrat creșteri pentru anul respectiv.
Acum guvernul speră ca revenirea să continue.
Din anumite puncte de vedere, obiectivul pare modest, fiind cu mult sub estimarea Fondului Monetar Internațional, de creștere cu 8,1% pentru economia Chinei în acest an.
Alți analiști mizează o creștere mai puternică.
Li Keqiang a anunțat o rată țintă a șomajului urban de aproximativ 5,5%, cu un obiectiv de peste 11 milioane de noi locuri de muncă în orașe, în creștere față de nouă milioane anul trecut.
De asemenea, a stabilit un obiectiv de deficit bugetar de aproximativ 3,2% din produsul intern brut.
Cu toate acestea, ministerul finanțelor și-a exprimat îngrijorarea cu privire la starea bugetului guvernamental. „Perspectivele privind veniturile și cheltuielile guvernamentale în 2021 nu sunt favorabile, cu dificultăți și mai mari în echilibrarea bugetului și a riscurilor în domenii cheie, cum ar fi datoria care nu poate fi trecută cu vederea", se arată într-un raport publicat la începutul reuniunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu