♦ Contextul actual aduce efecte negative, mai ales în ceea ce privește nivelul potențial al costului riscului în viitor, dar poate genera și oportunități de afaceri pentru creștere și dezvoltare luând în considerare noile programe inițiate de guvern și de alte instituții financiare pentru sprijinirea companiilor, susține Patria Bank.Patria Bank a înregistrat în 2020 un venit net bancar de 153 milioane de lei, în scădere cu 8%, în timp ce profitul net s-a redus cu 48%, la 2,8 milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare publicate la Bursa de Valori București.
În același timp, profitul operațional al băncii s-a majorat cu 7%, la 29,7 milioane de lei.
„Pentru al doilea an consecutiv Patria Bank raportează profit și reușește să îmbunătățească rata fondurilor proprii totale cu peste 350 pp în 2020, confirmând evoluția pozitivă înregistrată în anii precedenți. Profitul net al anului 2020 este în valoare de 2,8 mil. lei, fiind influențat de contextul pandemic în care predictibilitatea a fost foarte redusă și volatilitatea condițiilor macroeconomice a fost ridicată; aceste elemente au afectat rezultatul financiar al anului 2020 și explică contracția cu 2,5 mil. lei a rezultatului net față de anul precedent“, se arată în raportul băncii.
0 comments :
Trimiteți un comentariu