marți, 9 martie 2021

Piața interbancară a rămas pe excedent de lichiditate în februarie, însă surplusul a scăzut de circa 3,5 ori față de ianuarie, până la 2,4 mld. lei

Piaţa interbancară a rămas pe excedent de lichiditate în februarie, însă surplusul a scăzut de circa 3,5 ori faţă de ianuarie, până la 2,4 mld. lei ♦ BNR a redevenit în ianuarie 2021 debitor net în raport cu băncile comerciale, odată cu intrarea pieței interbancare pe excedent de lichiditate ♦ În ianuarie 2021 excedentul de lichiditate a fost mai consistent, de 8,3 mld. lei ♦ Băncile cu exces de lei au plasat în februarie la BNR 1,3 mld. lei prin facilitatea de depozit ♦ Stocul de bani depuși de bănci la licitațiile de atragere de depozite a depășit 1,1 mld. lei l În ianuarie și februarie nu au mai fost licitații repo, ci doar sume mici împrumutate prin facilitatea de credit Lombard.

Piața interbancară a rămas și în februarie pe excedent de lichiditate, iar băncile care au avut zile pe care le-au încheiat cu lei în exces au apelat în a doua lună a acestui an la facilitatea de depozit pe o zi oferită de BNR, precum și la licitațiile de atragere de depozite.

În februarie, suma depusă de bănci la BNR prin facilitatea de depozit a ajuns la 1,3 mld. lei, în scădere față de volumul din ianuarie, de 8,4 mld. lei, care a fost cel mai ridicat nivel lunar din ultimii aproape trei ani, valori mai ridicate ale depozitelor plasate de bănci la BNR prin această facilitate fiind înregistrate în primul trimestru din anul 2018.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu