Răspunsul Camerei de Comerț a Românie la acuzațiile NEPI Rockcastle privind terenul de la Romexpo: NEPI Rockcastle a epuizat orice șansă de dialog cu instituția noastră; apelează la același procedeu, cenzura prin omisiune, dezinformând cu privire la situația terenului

Știrea a fost publicată luni, 22 martie 2021, 17:12 în categoria

Răspunsul Camerei de Comerţ a Românie la acuzaţiile NEPI Rockcastle privind terenul de la Romexpo: NEPI Rockcastle a epuizat orice şansă de dialog cu instituţia noastră; apelează la acelaşi procedeu, cenzura prin omisiune, dezinformând cu privire la situaţia terenului Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) critică poziția NEPI Rockcastle față de terenul de la Romexpo, considerând că dezvoltatorul imobiliar nu prezintă informații corecte legate de situația terenului și de planurile de dezvoltare ale zonei.

„Prin acest atac susținut la adresa CCIR, considerăm că NEPI Rockcastle a epuizat orice șansă de dialog cu instituția noastră, având în vedere faptul că, la data prezentei, nu exista niciun contract semnat între CCIR și alți dezvoltatori imobiliari”, se arată în răspunsul Camerei  de Comerț.

Fondul de investiții sud-african NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator imobiliar din România, cu proiecte de peste 2 mld. euro, a solicitat astăzi din nou public vânzarea terenului de la Romexpo și nu acordarea lui cu titlu gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), și organizarea unei licitații internaționale publice pentru găsirea unui partener de investiții.

Compania și-a reafirmat intenția și capacitatea de a se implica într-un proiect dezvoltat pe terenul de la Romexpo fie prin cumpărarea la prețul pieței a terenului sau a unei părți din teren, fie prin asocierea cu statul român.

În acest context, CCIR a precizat că terenul aferent Complexului Expozițional Romexpo este în folosința Camerei de Comerț până în anul 2053, potrivit H.G. nr. 1709/2004 și, respectiv, H.G. nr. 2127/2004 prin care s-au dispus transmiterea unor terenuri în suprafață de 9,83 ha și, respectiv, de 403.867 mp, proprietate privată a statului, din administrarea Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și darea în folosința gratuită a Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, pe o perioadă de 49 de ani, a terenului corespunzător/

Guvernul, prin H.G. nr. 501/2010, a încercat să retragă CCIR inclusiv dreptul de folosință gratuită asupra acestor terenuri, însă, ca urmare a Deciziei nr. 3522/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (I.C.C.J.) din 19 martie 2013 instanța supremă a anulat hotărârea Guvernului și a consfințit dreptul CCIR de utilizare gratuită a acestor terenuri pentru 49 de ani.

”Cu rea intenție sau din neștiință, NEPI Rockcastle omite, în continuare, că tot ceea ce este deasupra terenului, și anume: platforme betonate, clădiri, hale etc. reprezintă proprietate privată. În consecință, orice încercare a statului de a vinde acest teren ar putea fi făcută numai cu despăgubirea prealabilă și la justa valoare a CCIR, estimată, conform discuțiilor din comisiile de specialitate din Parlament, la 300 de milioane de euro (mult peste prețul pieței în ceea ce privește valoarea terenului)”.

În acest context, CCIR consideră că NEPI Rockcastle și-a depășit cu mult competența ”prin această încercare agresivă de a submina noua lege a camerelor de comerț”.

Planurile privind dezvoltarea zonei Romexpo au apărut anul trecut, când CCIR a anunțat că s-a asociat cu cel mai mare dezvoltator imobiliar român, Iulian Dascălu, într-un proiect de aproape 3 mld. euro.

De asemenea, Camera de Comerț subliniază că proiectul de lege pentru modificarea legii camerelor de comerț din România are în vedere exclusiv CCIR și nu o altă entitate.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu