Surse: Tarom trimite 65% din personal în șomaj tehnic din aprilie până în octombrie

Știrea a fost publicată joi, 25 martie 2021, 21:46 în categoria

Surse: Tarom trimite 65% din personal în şomaj tehnic din aprilie până în octombrie Prelungirea pandemiei și restricțiilor de călătorie a determinat conducerea Tarom să decidă trimiterea în șomaj tehnic a 65% din personal pentru o perioadă de 6 luni, potrivit unor surse apropiate companiei.

Decizia a fost adoptată în condițiile în care compania deja era în proces de restructurare măsură care face parte dintr-un program extins de procedee în baza căruia Comisia Europeană a aprobat statului român acordarea unui împrumut de salvare pentru Tarom la începutul anului trecut.

Pe de altă parte, din mai se va relua sezonul zborurilor charter, unde Tarom avea mai multe curse spre destinații de vacanță, însă cursele regulate au fost puternic afectate de pandemie.

De asemenea, potrivit acelorlași surse, și angajați din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București vor fi trimiși oameni în șomaj tehnic, tot din cauza scăderii puternice a traficului de pasageri.

Ulterior, compania a prenotificat Comisiei Europene, în data de 24 august 2020, planul de restructurare în vederea obținerii unui ajutor de stat pentru restructurare pentru următorii 5 ani.

În contextul pandemiei COVID-19, ca urmare a instituirii restricțiilor de călătorie, atât la nivel național, cât și la nivel european și global, sectorul transportului aerian de pasageri a înregistrat o scădere semnificativă în 2020 (peste 60% față de anii anteriori), generând pierderi însemnate pentru operatorii din acest sector. Astfel, într-un context de piață extrem de dificil, redresarea companiei într-un termen scurt a devenit critică, fiind necesar ca măsurile de reducere de costuri implementate deja în perioada de lock-down (șomaj tehnic pentru categoriile de personal cu activitate redusă, desființarea mai multor agenții interne și externe, implementarea unui program de plecări voluntare, reducerea cheltuielilor de operare, conservarea aeronavelor la sol) să fie dublate de măsuri cu impact pe termen mediu și lung, potrivit unui mesaj anterior al companiei.

Durata estimată pentru implementarea măsurii este de 6 luni, conducând la o reducere medie anuală a costurilor de personal ale companiei estimată la aproximativ 8 milioane de euro.

Alte măsuri pe termen mediu din planul de restructurare a Companiei vizează optimizarea flotei de aeronave, optimizarea comercială și optimizarea costurilor.

ZF scrie recent că Tarom are pe masă un plan de restructurare prin care numărul de salariați ar trebui să scadă cu 700 din 1.500 până la finalul verii.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu