Bittnet (BNET), grup de companii de IT listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, a cumpărat 35% din Servodata, un integrator de soluții IT&C; din Cehia, într-o tranzacție de 1,4 mil. de euro, care va fi plătită acționarului ceh în acțiuni Bittnet.„Anunțul nostru de astăzi, achiziționarea a 35% din acțiunile Servodata Group - o companie de IT cu o istorie de 30 de ani și care activează pe două piețe importante – Cehia și Slovacia, marchează o nouă etapă în dezvoltarea noastră. Împărtășim aceeași viziune cu Moore Cehia în privința potențialului din regiune și intenționăm să accelerăm creșterea Servodata” a declarat Mihai Logofătu, cofondator Bittnet Group.
Astfel, Bittnet va scoate din buzunar 2 milioane de euro pentru a împrumuta Servodata, companie cehă furnizoare de soluții IT, cu scopul de a dezvolta produse comune și pentru a se extinde la nivel geografic în următorii trei ani.
În urma tranzacției, Bittnet Group va deține 35% din Servodata, iar Moore Cehia va deține 65% din acțiunile companiei.
Bittnet este controlată de frații Logofătu și a avut cea mai spectaculoasă ascensiune de la Bursă din ultimii 6 ani, înregistrând o creștere de peste 20 de ori. Compania are o capitalizare bursieră de 163 mil. de lei, iar frații Logofătu dețin 25,4% din acțiuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu