Tranzacții imobiliare de 600 mil. euro s-ar putea semna în următoarele 6 luni

Știrea a fost publicată luni, 15 martie 2021, 08:32 în categoria

Tranzacţii imobiliare de 600 mil. euro s-ar putea semna în următoarele 6 luni Clădiri de birouri, parcuri indus­triale sau centre comerciale de 600 mil. euro ar putea fi tranzacționate în următoarele șase luni pe piața locală, în condițiile în care campania de vaccinare împotriva COVID-19 are un impact pozitiv în percepția investitorilor străini.

„Privind tranzacțiile în stadii avansate de negociere, inclusiv cele pe care lucrăm activ, estimăm un vo­lum de investiții peste 600 mil. euro care ar putea fi atins până în T3/2021. Vorbim atât de clădiri de birouri și parcuri industriale, cât și de parcuri de retail, ceea ce reconfirmă rezi­li­ența secto­rului de retail“, afirmă Mihai Pă­trulescu, head of invest­ment pro­perties, CBRE România. Potrivit CBRE, mai multe tranzacții care se află deja în desfășurare ar putea finalizate în următoarele luni, vizând toate sectoarele pieței imobiliare. Juraj Sastinsky, director de investiții, PPF Real Estate, dezvoltator și investitor cu active imobiliare ce depășesc 2 mld. euro la nivel global deținut de miliarda­rul ceh Petr Kellner, declara că fondul vrea în continuare să cumpere clădiri de birouri sau chiar industriale.

PPF Real Estate a intrat în România în anul 2016, prima investiție imobiliară fiind Metropolis Center, urmată în 2018 de achiziția Crystal Tower.

Volumul investițiilor din România a totalizat 588,5 mil. euro în 2020, aproape jumătate din valoarea înregistrată în ultimul an record 2019, dar similară cu cea din 2015, an în care piața și-a reluat creșterea în urma crizei globale financiare. Anul 2020 s-a încheiat favorabil pentru piața investițiilor în clădiri de birouri, după ce fondul de investiții S IMMO, consiliat de CBRE, a agreat termenii contractuali pentru achiziționarea în avans a clădirilor de birouri Campus 6.2 și 6.3, pentru suma de aproximativ 97 mil. euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu