Vine o lună de foc pentru băncile centrale

Știrea a fost publicată marți, 9 martie 2021, 03:22 în categoria

Vine o lună de foc pentru băncile centrale Băncile centrale au contribuit la salvarea economiei mondiale din recesiunea cauzată de pandemie. Acum, ele se confruntă cu partea dificilă: ghidarea recuperării pe fondul unei diferențe de opinie cu investitorii, scrie Bloomberg. Speranțele că vaccinurile contra COVID-19 și stimulentele guvernamentale masive deschid calea de evadare din cea mai gravă criză de sănătate din ultimul secol au făcut ca randamentele obligațiunilor să crească și să ducă pariurile pe accelerarea inflației în SUA la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

Acest lucru schimbă terenul pe care stau cei care iau decizii de politică monetară, aceștia promițând să mențină costurile de finanțare ale statelor jos și banii ieftini până când expansiunea se va putea autoîntreține. În următoarele două săptămâni, Rezerva Federală a SUA și Banca Centrală Europeană, precum și colegele lor din Japonia, Marea Britanie și Canada vor reitera cu siguranță aceste promisiuni, dornice să evite greșelile din ultima criză, când au retras sprijinul prea devreme. Riscul pare acum să încline în cealaltă direcție.

În timp ce factorii de decizie politică salută o creștere modestă a randamentelor obligațiunilor ca semnal de încredere în perspectivele economice, mai ales în cele ale SUA, ei își fac griji că un salt necontrolat ar sufoca revenirea. Șefii băncilor centrale spun că orice reapariție a inflației se va baza pe o corecție temporară a căderii de anul trecut și că șomajul ridicat va continua să restrângă presiunea prețurilor. Consiliul de politică monetară al Băncii Canadei se va reuni pe 10 martie. A doua zi, președinta BCE Christine Lagarde își va aduna generalii. Urmează, pe 16-17 martie, ședința Fed. Șefii Băncii Angliei se vor întâlni pe 18 martie. Băncii Japoniei îi vine rândul pe18-19 martie.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu