Proiectul centralei pe gaze de 269 mil. euro s-a transformat într-un imens eșec, 184 de companii subcontractante, dintre care 155 IMM-uri locale, primind direct lovitura. „A fost un concurs de vinovății“, spun surse din piață.Romelectro, cel mai mare contractor românesc pentru proiecte energetice, dă în judecată Romgaz după ce producătorul de gaze deținut de stat a reziliat contractul pentru dezvoltarea centralei de la Ienut, o investiție de 269 de milioane de euro. Centrala pe gaze de 430 MW trebuia să fie gata în 2019, aceasta fiind prima investiție majoră de la zero derulată de statul român din ultimii 30 de ani.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2019, după ce a fost publicată OUG 114 cu prevederile ei pe domeniul construcțiilor, noi am notificat beneficiarul (Romgaz) de mărirea substanțială a salariului minim. Am făcut acest lucru pentru toți beneficiarii noștri. În cazul Romgaz, actul adițional care prevedea această majorare, de 4 milioane de euro, nu a fost semnat nici până acum”, spune Viorel Gafița, președintele Romelectro, firmă care în parteneriat cu grupul spaniol Duro Felguera au câștigat, în 2016, contractul pentru centrala de la Iernut.
Ordonanța menționată de Gafița, OUG 114/2018, prevede pentru sectorul construcțiilor scutirea angajatorului de la plata contribuțiilor sociale pentru perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028, reducerea contribuțiilor sociale ale salariaților cu 3,75% și un salariu minim brut de 3.000 de lei pentru angajații din construcții, ceea ce înseamnă un salariu minim net de circa 2.352 de lei (aproape 500 de euro). Deși a generat efecte pozitive, pentru proiectele deja aflate în derulare OUG s-a transformat într-o problemă uriașă.
„Guvernul a scos apoi niște HG-uri prin care anumite proiecte urmau să fie scutite de la prevederile ordonanței, cum sunt cele pe fonduri europene sau cele care au fost scutite prin ordin de ministru, cum a fost cazul Sălii Sportului din Cluj. Centrala de la Iernut este un proiect inclus în Planul Național de Investiții (PNI) și în acest context ar fi trebuit și el scos de la aplicarea prevederilor OUG. Am făcut nenumărate întâmpinări, am atras atenția asupra concecințelor, dar nu am rezulvat nimic, așa că deodată proiectul a fost subfinanțat. Peste această situație, s-au suprapus și întârzierile aduse de pandemie, întârzieri care, din nou, nu au fost acceptate de Romgaz”, completează Gafița.
184 de victime colaterale
Președintele Romelectro spune că din partea firmei au fost mobilizate toate rezursele pentru a continua investiția, mai ales că impactul urma să fie resimțit de 184 de firme subcontractante, dintre care 155 de IMM-uri românești.
„Am ajuns la o datorie de 11 milioane de euro către furnizori. Am consumat toți banii noștri, bani furnizorilor. Anul trecut am început lucrările pentru a proteja toate construcțiile. Vedem însă cum reglementările făcute sunt după principiul mai întâi tăiem și apoi măsurăm sau, cum e cazul OUG 114, mai întâi dăm și apoi calculăm să vedem de unde afectează investițiile. Mai departe, am decis să acționăm Romgaz în justiție pentru că nu a semnat ajustarea prețului prin act adițional. Noi avem în derulare 16 contracte în valoare de 3,5 miliarde de lei cu firme din Ministerul Energiei și peste tot avem probleme”, a mai precizat Gafița.
Romgaz, beneficiarul centralei de la Iernut, a anunțat la finalul săptămânii trecute că reziliază contractul cu Romelectro și Duro Felguera, fără a explica motivele care au stat la baza acestei decizii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu