vineri, 30 aprilie 2021

Christina Verchere, OMV Petrom: Piața dă semne timpurii de revigorare, dar incertitudinea predomină. Declinul economic din 2020 a fost mai mic decât se anticipase inițial

Christina Verchere, OMV Petrom: Piaţa dă semne timpurii de revigorare, dar incertitudinea predomină. Declinul economic din 2020 a fost mai mic decât se anticipase iniţial Efectele pandemiei se văd în bilanțul OMV Petrom, unicul producător local de petrol și gaze, primul trimestru din 2021 fiind cel mai slab start de an pentru firmă din 2016 încoace, din punctul de vedere al profitului net raportat.

Grupul a terminat primul trimestru din an cu vânzări de 4,8 miliarde de lei (circa 1 mld. euro), cu 20% mai mici față de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul net al perioadei a fost de 573 de milioane de lei, în scădere cu 12%. Compania a terminat primele trei luni cu 9.224 de angajați, unu din patru salariați fiind disponibilizați față de primele trei luni din 2020. Investițiile au fost tăiate cu 40%, ceea ce s-a reflectat imediat în producția de petrol și gaze, cu 7,6% mai mică, arată raportul trimestrial al firmei. Estimările sunt însă mai optimiste pentru restul anului.

„Am observat că declinul economic din 2020 a fost mai mic decât se anticipase inițial, în timp ce, pentru acest an, revenirea economică a fost anticipată la 4,3% de guvernul român și la 6% de FMI. Piața din România prezintă semne timpurii de revigorare, pe fondul derulării campaniei de vaccinare. Cu toate acestea, incertitudinea predomină în contextul crizei COVID“, spune Christina Verchere, CEO-ul OMV Petrom.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Petrescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu