joi, 29 aprilie 2021

Evergent Investments are aprobarea acționarilor pentru un dividend cu 3,1% randament și un program de răscumpărare de maximum 39,3 mil. lei

Evergent Investments are aprobarea acţionarilor pentru un dividend cu 3,1% randament şi un program de răscumpărare de maximum 39,3 mil. lei Acționarii Evergent Investments (simbol bursier EVER), fostă SIF Moldova, cea mai mare societate de investiții de la Bursa de Valori București în termeni de capitalizare (), au aprobat joi repartizarea unui dividend brut de 0,043 lei pe acțiune pentru acționarii înregistrați la data de 19 mai 2021, potrivit hotărârilor publicate la BVB.

Valoarea dividendelor care ar urma să fie distribuită este de 42,5 milioane de lei brut, arată calculele ZF.

Randamentul unui dividend este de 3,1%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza prețurilor curente de tranzacționare.

Data plății dividendelor este 11 iunie 2021.

„Am încheiat anul 2020 depășind obiectivele propuse, așa cum arată rapoartele individuale și consolidate. Rezultatul net este cu 44% mai mare decât cel previzionat, iar investițiile au atins 177 milioane de lei, cu 68% mai mult decât ne-am propus cu prudența necesară într-un an marcat de pandemie. De asemenea, rămânem compania de investiții listată cu cea mai mare capitalizare, de peste 1,4 miliarde lei”, a declarat Claudiu Doroș, Președinte și Director General al Evergent Investments.

Totodată, acționarii au aprobat și reducerea capitalului social de la 98,94 milioane lei la 98,12 milioane lei, respectiv cu suma de 826.612 lei, ca urmare a anulării unui număr de 8,26 milioane actiuni proprii dobandite de catre societate.

În acest sens, compania are aprobarea pentru derularea unui program de răscumpărare în vederea reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor, cu un număr de maxim 19,63 milioane acțiuni, reprezentând 2% din capitalul social.

Prețul maxim pe acțiune la care vor fi răscumpărate este 2 lei, ceea ce înseamnă că valoarea programului s-ar putea ridica la 39,3 milioane de lei, potrivit calculelor ZF.

„În perioada aprilie 2020 - aprilie 2021 s-a tranzacționat un volum de aproximativ 150 milioane de acțiuni cu o valoare de  200 milioane lei din 7965 de tranzacții. În urma analizei indicatorilor din programul precedent de răscumpărare, etapa 2 martie – 22 martie 2021, s-a observat creșterea capitalizării EVERGENT Investments cu 9,9% în condițiile reducerii numărului de acțiuni tranzacționabile cu aproximativ opt milioane. Noul program de răscumpărare de acțiuni EVER va avea efect pozitiv asupra lichidității și reducerii discount-ului fata de activul net unitar. Suntem pe un trend ascendent si continuam sa ne adaptam schimbărilor pieței, având drept obiectiv principal multiplicarea capitalurilor pentru investitorii noștri”, a mai spus Claudiu Doroș.

Pe de altă parte, Evergent Investments a primit ok-ul și pentru programul de activitate, respectiv bugetul de venituri și cheltuieli aferente anului 2021. Astfel, societatea țintește venituri totale de 63,6 milioane de lei și cheltuieli totale de 45,8 mil. lei, profitul net estimat fiind de 16,4 milioane de lei, iar rezultatul net de 73,9 milioane de lei. Investițiile sunt estimate la 140 de milioane de lei.

Evergent are 1,4 mld. lei capitalizare, fiind cea mai mare dintre cele cinci societăți de investiții financiare. De la începutul anului, acțiunile au un avans de 12,4%, pe fondul unor tranzacții de 113,8 mil. lei, arată datele BVB.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu