miercuri, 28 aprilie 2021

First Bank lansează o soluție dezvoltată de FintechOS care reduce cu până la 80% timpul de aprobare a dosarelor de creditare pentru IMM-uri. “Necesitatea accesării rapide a liniilor de finanțare a devenit un factor esențial pentru multe companii”

First Bank lansează o soluţie dezvoltată de FintechOS care reduce cu până la 80% timpul de aprobare a dosarelor de creditare pentru IMM-uri. “Necesitatea accesării rapide a liniilor de finanţare a devenit un factor esenţial pentru multe companii” First Bank anunță lansarea aplicației SME Creditum dezvoltată cu ajutorul tehnologiei FintechOS care permite instituției bancare să reducă cu până la 80% timpul de aprobare a dosarelor de creditare pentru IMM-uri.

Optimizarea vine în întâmpinarea nevoilor companiilor mici și mijlocii, după ce anul trecut First Bank a eficientizat procesul de creditare destinat microîntreprinderilor, cu cifră de afaceri până la 1 milion de euro.

“A existat o schimbare fundamentală în modul în care se desfășoară afacerile, s-au schimbat comportamentele de consum și, în mod firesc, s-au schimbat și necesitățile. A rămâne relevant înseamnă a urmări îndeaproape traseul parcurs de un client în relația cu banca și a face coerent și distinctiv acest customer journey. Atunci când un client evaluează o instituție financiară, nu mai compară propriu-zis băncile între ele, ci experiențele oferite de acestea”, spune

Mădălina Teodorescu, Vicepreședinte al First Bank

.

În ultimul an, în contextul crizei sanitare, tot mai multe companii din sectorul financiar au adoptat noi tehnologii pentru automatizarea anumitor procese, migrarea către mediul digital și către soluții cloud, cele mai solicitate soluții vizând înrolarea online de noi clienți, configurarea de filiale virtuale și serviciile de asistență online.

“Nevoile IMM-urilor au evoluat în perioada pandemiei, iar necesitatea accesării rapide a liniilor de finanțare a devenit un factor esențial pentru multe companii. Pentru a le veni în întâmpinare, băncile s-au orientat rapid spre soluții de creditare rapide, flexibile și personalizate”, adaugă

Andrei Găman, VP Comercial Europa FintechOS

.

First Bank (fosta Piraeus Bank), este deținută de fondul american de investiții J.C. Flowers, cu o participație de peste 70%, aceasta fiind prima investiție a fondului american în România. Din acționariatul First Bank mai fac parte BERD, cel mai mare investitor instituțional străin din România, și conducerea băncii.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu