Fostul premier britanic David Cameron rupe tăcerea în urma prăbușirii fondului Greensill: „Credeam să sunt potrivit să reprezint o companie care finanțează un număr mare de firme britanice”

Știrea a fost publicată luni, 12 aprilie 2021, 21:11 în categoria

Fostul premier britanic David Cameron rupe tăcerea în urma prăbuşirii fondului Greensill: „Credeam să sunt potrivit să reprezint o companie care finanţează un număr mare de firme britanice” Fostul prim-ministru al Regatului Unit David Cameron a rupt tăcerea după ce a făcut lobby pe lângă guvernul britanic, abordare aleasă pentru a crește accesul Greensill la schemele de creditare din timpul pandemiei, notează Bloomberg.

„Credeam că sunt potrivit să reprezint o companie care finanțează un număr mare de firme britanice. Am făcut asta într-un moment de criză pentru economia Marii Britanii, când toată lumea căuta moduri eficiente de a obține bani pentru businessuri”, spune fostul premier.

Cameron și câțiva miniștrii de top ai Cabinetului s-au regăsit în centrul unui val de controverse din cauza expunerii la grupul de servicii financiare Greensill, care s-a prăbușit luna trecută.

În calitate de consilier al companiei, Cameron l-a abordat pe ministrul de finanțe Rishi Sunak întrucât Greensill avea nevoie de acces la programul guvernamental de susținere pe timp de pandemie. De asemenea, a aranjat o întâlnire privată cu ministrul sănătății Matthew Hancock, fiind folosit ulterior un program de plată al Greensill în cadrul Serviciul Național de Sănătate (National Health Service – NHS), scrie Sunday Times.

Cameron a mai declarat că a învățat o serie importantă de lecții cu privire la modul în care interacționează foștii miniștrii și prim-miniștrii cu guvernul, adăugând că procesele de comunicare „trebuie realizate prin intermediul unor canale formale, pentru a nu exista nicio urmă de interpretare”.

Declinul suferit de Greensill amenință mii de locuri de muncă în Marea Britanie, având în vedere că viitorul firmelor deținute de miliardarul Sanjeev Gupta – cum ar fi GFG Alliance – rămâne incert fără finanțările fondului britanic.

În prezent, Cameron încearcă să se distanțeze de împrumuturile oferite de Greensill către GFG, subliniind faptul că nu a fost de acord cu împrumuturile lansate de Greensill către GFG și nu l-a întâlnit pe fondatorul Lex Greensill decât de două ori pe vremea când era premier.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu