joi, 8 aprilie 2021

Hotelul Binderbubi din Mediaș, va fi renovat și va intra în rețeaua Mercure, brand din portofoliul grupului francez Accor

Hotelul Binderbubi din Mediaş, va fi renovat şi va intra în reţeaua Mercure, brand din portofoliul grupului francez Accor Francezii de la Accor anunță semnarea unui contract de management cu proprietarul Mercure Sighișoara Binderbubi Hotel & SPA pentru operarea hotelului Binderbubi din Mediaș, care urmează să devină astfel a șaptea unitate din rețeaua Mercure în România.

„Este o mare satisfacție pentru noi să adăugăm încă o destinație portofoliului Accor din România și cu atât mai mult cu cat este al doilea hotel cu același proprietar.(..) Mediaș și împrejurimile sale au un potențial turistic imens și suntem nerăbdători să-i sporim vizibilitatea prin rețeaua noastră”, spune Cătălina Roșu, director dezvoltare pentru România, Bulgaria, Republica Moldova și Republica Cehă.

Hotelul urmează să fie redeschis în luna mai, după o renovare majoră, și va dispune de 46 de camere, 2 săli de ședințe cu o capacitate de până la 150 de participanți, un restaurant panoramic generos, un bar și un centru spa cu piscină interioară încălzită .

În urma transformării sale, hotelul existent Binderbubi din Mediaș se alătură rețelei internaționale Mercure și va fi administrat de Accor în cadrul unui contract de management cu compania locală Daflog.

„Accor ne aduce atât know-how-ul, cât și instrumentele operaționale și de marketing necesare pentru a spori performanța unui hotel, precum și pentru a crește vizibilitatea locală și internațională al unei destinații. Împreună, ne propunem să plasăm orașul nostru printre destinațiile de călătorie preferate atât de turiștii locali, cât și de cei internaționali”, adaugă Livia Calburean, proprietarul companiei Daflog.

În România, grupul Accor are ca țintă o rețea de 50 de hoteluri afiliate până în 2025, formată atât din con­strucții noi, con­ver­sii, cât și renovări de hoteluri exis­tente.

Hotelurile operate de Accor aparțin brandurilor Pullman, Novotel, Mercure și ibis Styles.

Grupul hotelier Accor cuprinde peste 5.000 de hoteluri și 10.000 de restaurante și baruri din 110 țări.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu