Cu ocazia sesiunii pentru înființarea consiliului de afaceri ungaro-uzbec, găzduită de capitala Uzbekistanului, în cadrul căreia ministrul maghiar al afacerilor externe Peter Szijjarto a declarat că nivelul ridicat de cooperare comercială și economică dintre Ungaria și Uzbekistan justifică pe deplin decizia Budapestei de a lansa politica deschiderii către est, acesta a specificat care sunt cele cinci condiții principale pentru o cooperare de succes, potrivit Hungary Today.În primul rând, Szijjarto a menționat relațiile politice solide, care pregătesc terenul pentru legături de business lipsite de obstacole. În această privință, oficialul ungar a anunțat că cele două țări urmează să încheie un acord privitor la un parteneriat strategic.
Cea de-a doua condiție este prezența fizică, a remarcat Szijjarto, arătând că Ungaria a deschis o ambasadă în Tașkent cu patru ani în urmă.
În al treilea rând, ministrul ungar a subliniat importanța contactelor personale. Ungaria a crescut numărul de burse acordate studenților uzbeci de la 30 la 100, a precizat acesta. Szijjarto a remarcat în același timp că Uzbekistanul a fost prima țară care a trimis un lot de 650.000 de măști faciale Ungariei în timpul primului val al pandemiei de COVID-19.
Cea de-a patra condiție pe care Szijjarto a menționat-o se referă la un background financiar solid. Banca ungară Eximbank a deschis o linie de credit de 100 milioane de dolari pentru a da un impuls comerțului ungaro-uzbec, joint venture-urilor dintre companiile celor două țări și cooperării acestora pe piețe terțe.
Drept a cincea condiție, ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului a menționat proiecte majore, cu accent pe cercetare și dezvoltare în agricultură.
Politica deschiderii comerciale și diplomatice spre est a Ungariei dă roade și în relația cu China, notează Budapest Business Journal.
Pentru prima dată, China a devenit cel mai mare investitor din Ungaria anul trecut. Relațiile comerciale dintre cele două țări au primit un nou impuls când Ungaria și-a anunțat noua strategie privind piețele estice în 2010. Ungaria a fost prima țară europeană care a semnat un acord de cooperare cu inițiativa chineză a noului drum al mătăsii în 2015.
Eficiența politicii poate fi măsurată prin prisma numărului în creștere de investitori chinezi prezenți în Ungaria. În 2020, un număr record de investiții greenfield au sosit din China.
În prezent, agenția ungară pentru promovarea investițiilor (HIPA) negociază cu aproape 20 de companii chineze care analizează Ungaria drept o potențială locație de investiții, dar nu au luat încă o decizie. Aceste proiecte ar putea genera un volum de investiții de 1,2 miliarde de euro și aproximativ 8.000 de noi locuri de muncă.
Ca semn al relațiilor apropiate dintre cele Ungaria și China, Ungaria va găzdui singura universitate chineză care va opera în interiorul Uniunii Europene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu