♦ Italia, profund afectată de pandemie, va primi una dintre cele mai mari părți din planul de redresare al UE de 750 miliarde de euro, lansat anul trecut pentru a ajuta statele membre să-și revină de pe urma pandemiei.Premierul italian Mario Draghi a avertizat că „destinul țării“ depinde de succesul pachetului de investiții și reforme de 261 mld. euro menit să relanseze economia acesteia răvășită de pandemie, scrie Financial Times.
Dragi a prezentat mizele uriașe implicate de planul prin care se încearcă soluționarea problemelor structural ale celei de-a treia mari economii a zonei euro.
Italia, profund afectată de pandemie, va primi una dintre cele mai mari părți din planul de redresare al UE de 750 mld. euro, lansat anul trecut pentru a ajuta statele membre să-și revină de pe urma pandemiei.
Multe depind de succesul planului: soarta unei economii privite drept un posibil punct zero pentru crize europene majore, guvernul italian estimând că pachetul va da un impuls de aproximativ 3,6% PIB-ului italian până în 2026. Pentru Banca Centrală Europeană, acesta ar putea însemna retragerea mai timpurie a susținerii de urgență, potrivit Bloomberg Economics.
Aproximativ 40% din fonduri vor fi alocate unor proiecte verzi și 25% unora digitale, printre priorități numărându-se infrastructura și trenurile de mare viteză.
Pachetul gândit de Draghi, fost șef al BCE, vine pe lângă stimulentele economice de peste 170 miliarde de euro lansate de la începutul pandemiei.
Printre cele mai mari probleme ale Italiei se numără datoria uriașă, care va urca la aproape 160% din PIB din cauza cheltuielilor suplimentare. Datoria prezintă un risc pe termen lung pentru țară, cât și pentru UE, iar mulți economiști sunt de acord că singura soluție în acest moment vizează eforturi de impulsionare a creșterii pentru diminuarea datoriei. Însă misiunea nu este una ușoară pentru o economie care s-a contractat cu aproape 9% anul trecut.
În prezent, Italia este protejată de asemenea de programul de achiziții de obligațiuni al BCE care ține costurile de finanțare sub control. Din acest motiv, Draghi are nevoie în continuare de susținerea băncii, în opinia lui Marcus Ashworth, editorialist Bloomberg.
Este nevoie ca BCE să asigure piețele de obligațiuni că va continua să cumpere titluri italiene, scrie acesta. „Mizele au fost rar atât de ridicate pentru zona euro, care depinde de bunăstarea viitoare a celei de-a treia mari economii a sa“, potrivit lui Ashworth.
În cadrul planului sunt de asemenea vizate ample reforme structurale vizând reducerea birocrației și accelerarea sistemului juridic, adesea o sursă de nesiguranță pentru investitorii străini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu