MOTO-HUB BMW Motorrad, dealer autorizat BMW, a investit circa 500.000 euro pentru dezvoltarea centrului de servicii, urmând să asigure, pe lângă service și vânzări de motociclete noi și second hand, și servicii de închirieri, organizare de tururi naționale și internaționale, cursuri de pilotaj defensive sau echipamente tehnice și accesorii.Vânzările BMW Motorrad, parte a BMW Group, în România au crescut anul trecut cu 23%, la 471 motociclete, iar tendința de creștere s-a menținut și în primul trimestru din 2021, cu un record de 166 motociclete vândute, cu 38% peste perioada similară din 2020.
„După aproape doi ani de experiență ca service BMW Motorrad, am învățat mult și am înțeles că trebuie să devenim și mai buni pe partea de calitate a serviciilor pe care le oferim. Transformarea într-un centru complet integrat BMW Motorrad nu înseamnă doar o extindere a gamei de servicii, dar și un efort permanent de a crește calitatea serviciilor noastre, aceasta urmând să definească noua direcție MOTO-HUB. Nu am investit doar într-un showroom nou, ci și în cele mai noi echipamente de service. Amintim aici de un stand special BMW pentru reparații motociclete BMW și echipament dedicat pentru diagnoză”, explică Daniel Pintilie, General Manager MOTO-HUB BMW Motorrad .
MOTO-HUB a funcționat timp de doi ani ca service al BMW Motorrad, iar odată cu extinderea serviciilor se va reloca într-un nou spațiu, care va fi deschis în următoarele patru luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu