♦ Deficitul de lichiditate a fost în martie de circa 2 mld. lei, după ce în februarie a fost excedent de 2,4 mld. lei, iar în ianuarie surplusul de lichiditate a depășit 8,3 mld. lei ♦ Împrumuturile repo ale băncilor de la BNR din martie, primele din 2021, au fost de 2,26 mld. lei, iar cele Lombard au ajuns la 636,7 mil.lei.Deficitul de lichiditate a revenit în luna martie 2021 pe piața interbancară, după excedentul din lunile ianuarie și februarie, unele bănci care au rămas fără lei apelând la împrumuturi de la banca centrală în special prin operațiuni repo bilaterale, în timp ce creditele de urgență de la BNR pe o zi, prin facilitatea Lombard, au fost mai mici.
Odată cu intrarea pieței interbancare din nou pe deficit de lichiditate, BNR a redevenit în martie creditor net în raport cu băncile comerciale.
BNR le-a dat băncilor în martie 2021 lichiditate prin operațiuni repo bilaterale, iar stocul mediu zilnic a ajuns la circa 2,26 mld. lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu