Producătorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG), cea mai mare companie listată controlată de statul român, a anunțat vineri la Bursa de la București că prelungește suspendarea notificării de reziliere a Contractului de lucrări având ca obiect dezvoltarea CTE Iernut, prin construcția unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, încheiat între S.N.G.N. Romgaz, în calitate de Achizitor, și Asocierea formată din DuroFelguera și Romelectro, în calitate de Executant.“Decizia de prelungire a suspendării notificării de reziliere a Contractului a fost luată în vederea continuării negocierilor cu Executantul, pentru identificarea, evaluarea și implementarea unei soluții care să asigure finalizarea și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții, în termen cât mai scurt posibil, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale Romgaz”, notează anunțul companiei.
În același timp, Romgaz precizează că va primi și raportul de expertiză tehnică și economică, având ca obiect determinarea stadiului fizic și valoric de execuție a contractului, precum și determinarea lucrărilor rămase de executat, pentru finalizarea și punerea în funcțiune a obiectivului de investiție.
“Raportul de expertiză va sta la baza implementării soluției alternative de finalizare și punere în funcțiune a obiectivului de investiții”, transmit reprezentanții Romgaz.
La începutul lunii, Romgaz a trimis consorțiului format din Duro Felguera și Romelectro notificarea de terminare a contractului, motivând că cele două companii nu și-au respectat în termen obligațiile contractuale. Mai departe, pe 6 aprilie, consorțiul a deschis un proces împotriva Romgaz, pentru ca pe 8 aprilie Romgaz să revină asupra deciziei, dându-le contractorilor săi două săptămâni pentru a veni cu o soluție amiabilă care ar duce la finalizarea proiectului în cel mai scurt timp.
Spaniolii spun că dincolo de pandemie, cele nouă luni de întârziere au fost provocate și de schimbările legislative din România, dar și de anumite solicitări venite din partea beneficiarului.
Centrala pe gaze de 430 MW de la Iernut trebuia să fie gata în 2019, aceasta fiind prima investiție majoră de la zero derulată de statul român din ultimii 30 de ani.
Romgaz are o valoare bursieră de 12,9 miliarde de lei și este controlată în proporție de 70% de statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
De la începutul anului, acțiunile SNG înregistrează o creștere de 16,01%, pe fondul unor tranzacții de 176,9 mil. lei, arată datele BVB.
0 comments :
Trimiteți un comentariu