♦ City Insurance avea în 2009 o cotă de piață de 0,39%, iar într-un deceniu cota a crescut de peste 63 ori, la un sfert din piața locală a asigurărilor♦
Recent, City Insurance, liderul pieței asigurărilor, a pierdut recursul formulat împotriva ASF astfel că trebuie să își majoreze capitalul cu 16,5 mil. euro ♦ City Insurance a fost și în redresare financiară în primavara anului 2016 și a stat sub acest mecanism până în primăvara anului 2017.
Grupul Vivendi Internațional a vândut City Insurance România, cel mai mare asigurător din piața locală, către investitorul olandez I3CP, conform unui anunț al companiei de asigurări.
Principalul acționar al City Insurance a fost până acum Vivendi International (circa 85%), o companie în spatele căreia ar fi omul de afaceri Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, dar și alți acționari care au o pondere de 14%.
Tranzacția prin care cel mai mare asigurător din România trece în proprietatea olandezilor de la I3CP a fost aprobată de boardul Vivendi și așteaptă aprobarea autorităților de concurență și supraveghere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu