In primele minute de tranzacționare ale ședinței din 4 mai 2021, acțiunile Băncii Transilvania – cele mai lichide de la bursa românească, înregistrează o apreciere de până la 3,2% pe o lichiditate de 3,8 milioane de lei, fiind cele mai performante din structura indicelui principal BET. Spre comparație indicele principal urcă cu 1,6% la 11.520 de puncte, un nou maxim istoric.Astfel, acțiunile TLV înregistrează un preț de 2,57 lei pe unitate, față de cel de 2,49 lei în ședința de joi – ultima de săptămâna trecută, ceea ce înseamnă că valoarea de piață a celei mai mari bănci din România a ajuns la aproximativ 14,7 miliarde de lei.
Pe locul doi în clasamentul celor mai mari creșteri din BET se poziționează Petrom cu aproape 3% iar podiumul este completat de Fondul Proprietatea cu 1,4%. Acestea sunt și cele mai mari companii care alcătuiesc structura indicelui BET și care “dictează” așadar direcția indicelui.
Banca Transilvania (TLV), cea mai mare instituție de credit din România în funcție de activele gestionate, a raportat pentru primul trimestru din 2021 un profit net de 656 milioane de lei la nivel de grup, în creștere față de rezultatul net de 303 mil. lei din aceeași perioadă a anului trecut, așadar un plus de 116%.
Pe de altă parte veniturile operaționale ale grupului s-au majorat de la 934 mil. lei la 1,16 miliarde de lei, în timp ce activele la nivel de grup au ajuns la aproximativ 111 mld. lei, potrivit raportului publicat joi seară la Bursa de la București.
0 comments :
Trimiteți un comentariu