luni, 31 mai 2021

Blue Air a lansat zboruri săptămânale pe ruta Iași-Londra (Heathrow). Compania urmează să deschidă o bază permanentă în Iași

Blue Air a lansat zboruri săptămânale pe ruta Iaşi-Londra (Heathrow). Compania urmează să deschidă o bază permanentă în Iaşi Blue Air urmează să conecteze Iașiul cu 14 destinații interne și internaționale, prin introducerea de zboruri directe către Londra Heathrow și București Otopeni, oferind totodată 12 zboruri de legătură din Iași prin hub-ul său din București, în cadrul orarului de vară 2021.

Astfel, începând cu 29 mai, Blue Air operează servicii săptămânale, în zilele de marți și sâmbătă, între Iași și aeroportul Heathrow din Londra.

Compania intenționează să deschidă o baza permanentă in Iași, incepand cu vara anului 2022, de unde planifică operarea de zboruri directe către destinații precum Londra - Heathrow, Barcelona, ​​Roma, Paris - Charles de Gaulle.

„Blue Air își va continua expansiunea de pe Aeroportul Iași odată cu deschiderea bazei sale din Iași în vara anului 2022, ceea ce îi va insemna opțiuni de călătorie mai bune la prețuri accesibile pentru clienții noștri din Iași ”, spune Krassimir Tanev, director comercial Blue Air.

Blue Air operează avioane tip Boeing 737 și a transportat peste 32 de milioane de pasageri în ultimii 16 ani.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu