Așteptările companiei Metropolitan Life, al doilea cel mai mare jucător din piața asigurărilor de viață, vizează o stabilizare a pieței și o ușoară creștere în a doua parte a anului 2021, după cum a spus Carmina Dragomir, CEO al Metropolitan Life, pentru anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie.„În 2021, în contextul pandemiei și al economiei de tip Low Touch, economie care presupune o interacțiune face to face din ce în ce mai scăzută între companii și clienți, a fost necesară o adaptare rapidă la noua realitate și consolidarea unor platforme solide și instrumente utile de comunicare digitală cu clienții. Cu toate acestea, în această piață dinamică, Metropolitan Life a reușit să realizeze o creștere de 14,4% a primelor brute subscrise în 2020, ajungând la 415,4 milioane de lei. Pentru anul 2021 așteptarea noastră este să asistăm la o stabilizare a pieței și la o ușoară creștere în a doua parte a anului“, susține Carmina Dragomir.
La nivel operațional, Metropolitan Life investește în digitalizare constantă a proceselor și operațiunilor, dezvoltarea forței de vânzări și simplificarea accesului la produse și beneficii financiare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu