
În același timp, piața din România a adus asigurătorului VIG în primul trimestru din 2021, un profit brut în valoare de 4,6 mil. euro, de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în primele trei luni din 2020. Pe de altă parte, rata netă combinată a celor trei companii din România a ajuns la 100,5%, în timp ce în alte piețe în care VIG activează rata se menține sub 100%. Din perspectiva subscrierilor, România este fruntașa piețelor în care VIG a înregistrat cele mai mari creșteri absolute ale primelor.
“Am avut succes înainte de pandemie, am reușit să traversăm această conjunctură globală unică menținându-ne o poziție foarte solidă și vedem deja o revenire la nivelurile atinse în primul trimestru din 2019. Am reușit să continuăm și să punem în aplicare toate proiectele care fuseseră planificate sau erau în desfășurare înainte de criză”, a transmis Elisabeth Stadler, CEO-ul VIG.
Din punctul de vedere al Grupului, VIG a înregistrat la finalul primelor trei luni din 2021 un profit net de 99 mil. euro, cu 15% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce nivelul primelor brute subscrise a scăzut ușor cu 0,4%, până la 3,11 mld. euro.
“Deși redresarea economică în majoritatea țărilor din regiunea ECE va fi întârziată din cauza ratei de infectare în creștere începând din toamna lui 2020, suntem încrezători că ne vom atingem obiectivele pentru 2021. Ratele de vaccinare vor fi esențiale pentru asigurarea unor evoluții economice pozitive semnificative, iar în prezent observăm progrese considerabile în această privință în multe dintre piețele noastre”, a mai adăugat Elisabeth Stadler.
Pentru anul 2021, profitul pe care VIG îl are în vedere este cuprins între 450 mil. euro și 500 mil. euro. Piețele cu cea mai mare contribuție la profitul Grupului sunt Austria, Republica Cehă și Slovacia.
0 comments :
Trimiteți un comentariu