♦ MET România Energy, unul dintre cei mai mari furnizori de energie de pe plan local, parte a grupului ungar MET, spune că proiectele de energie verde sunt în planul de dezvoltare pe termen lung. Anul trecut însă, businessul local a avut de suferit din cauza crizei sanitare care a avut impact direct asupra consumului de energie.„MET (grupul) urmărește diversificarea portofoliului din punct de vedere geografic, atât în domeniul producției de energie, cât și a infrastructurii, activele din categoria regenerabile urmând a ocupa o pondere importantă. Și în România suntem interesați de identificarea unor active cu potențial de dezvoltare ulterioară, în special în zona proiectelor fotovoltaice sau eoliene“, spune Florin Frunză, directorul general al MET România Energy. Frunză a preluat funcția de director general al companiei la începutul lunii septembrie, anul trecut, după ce din 2007 ocupase mai multe funcții în cadrul OMV Petrom, inclusiv pe cea de administrator al OMV Petrom Gas.
„Vedem oportunitatea în parteneriatul dintre furnizori și consumatori pentru găsirea unor soluții de producere a energiei din surse regenerabile și creșterea eficienței energetice. Aceste solutii presupun un cost și eforturi de implementare. Furnizorii care vor reusi să-și atragă clienții în identificarea unor soluții reciproc avantajoase vor avea succes pe termen lung.“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu