Pandemia de COVID-19 a afectat turismul extern, așa că oamenii caută alternative.Pentru poze de vacanță cu un decor cât mai exotic, multe persoane din Rusia vizitează un lac din Kyshtym.
Zona, numită și „Bali din Urali”, este extrem de periculoasă. Apele sunt toxice, iar accesul ar trebui să fie interzis.În 1957, în apropiere a avut loc al treilea cel mai grav accident nuclear din istorie, la centrala Mayak din Oziorsk.
Culoarea azurie a apei, vegetația bogată și aspectul exotic sunt ingredientele ideale pentru o fotografie reușită, numai bună de postat pe Instagram. O carieră de caolin din Rusia pare să îndeplinească toate criteriile de mai sus, așa că mulți tineri (dar și familii cu copii) nu au mai stat pe gânduri și s-au grăbit să facă o vizită în „Bali din Munții Urali”.
Chiar dacă turismul extern nu mai e atât de accesibil ca altădată, viața de influencer, luată în serios în Rusia, trebuie să meargă mai departe. Așa se face că lacul toxic, situat într-o zonă afectată de un accident nuclear, a devenit una din cele mai populare destinații pentru iubitorii de fotografii, scrie RT.com.
Cariera de caolin se află în Kyshtym, lângă orașul Chelyabinsk, la o distanță de 1.500 de kilometri față de capitala Moscova. Și, cu toate că arată frumos, specialiștii avertizează că apele sunt cât se poate de periculoase. Culoarea azurie a lacului nu este naturală, ci provocată de substanțe chimice, nocive organismului uman.
Riscurile ridicate nu se reflectă și în cifrele publicate de operatorii de turism. Mai mult, site-ul regional 74.ru plasează zona în fruntea listei celor mai frumoase locuri de vizitat în luna mai.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
0 comments :
Trimiteți un comentariu