joi, 6 mai 2021

Grupul XTB atrage 67.200 de investitori noi în T1/2021. Compania de investiții încheie primele trei luni cu un profit net consolidat de 19,5 mil. euro și venituri consolidate de 40,8 mil. euro

Grupul XTB atrage 67.200 de investitori noi în T1/2021. Compania de investiţii încheie primele trei luni cu un profit net consolidat de 19,5 mil. euro şi venituri consolidate de 40,8 mil. euro Grupul XTB a înregistrat o creștere trimestrială record a numărului de clienți, cu 67.200 în primul trimestru al anului 2021, ceea ce reprezintă o creștere de 73% față de trimestrul anterior, când a crescut cu 38.400.

În plus, pentru prima dată în istoria companiei, peste 100.000 de clienți au investit activ cu XTB într-un trimestru, ajungând până la 103.400, o creștere de 43% față de nivelul de 72.300 de clienți activi în T4/2020, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

„Acești indicatori de performanță au o mare importanță în contextul dezvoltării pe termen lung a companiei și a implementării strategiei noastre. Numărul de clienți noi și clienți noi activi se traduce direct în veniturile și profiturile XTB, care au fost, de asemenea, semnificativ mai mari decât în trimestrul anterior”, a declarat Omar Arnaout, președintele consiliului de administrație al XTB.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu